Jim Nasturel si cei 13 salbatici

   Jim Nasturel și Lukas, cei mai îndrăgiți mecanici de locomotiva din lume, pornesc într-o nouă aventură. Pe drum spre deșertul de la Capătul Lumii le dau o mână de ajutor oamenilor mării, îi găsesc de lucru lui Nepomuk, dragonul-pe-jumătate, dar o și pierd pe Molly, mica locomotivă a lui Jim.     Fragment din volumul "Jim Nasturel și cei 13 sălbatici" de Michael Ende:     “Jim îi privi pe pirați cu ochi mari. Era uimit de mândria aceasta a lor pe care și-o păstrau în ciuda tuturor nedreptăților pe care le comiseseră.     — Dacă vă redau libertatea, întrebă Jim, îmi dați și voi cuvântul că nu veți mai face rău nimănui?     Pirații părură să cadă pe gânduri. După o vreme, unul dintre ei spuse:     — Mai avem ceva de rezolvat înainte să ne aflăm sfârșitul. Dragonul v-a ajutat să ne găsiți, parcă așa le-ai spus ieri prietenilor tăi?     — Da, răspunse Jim, fără el n-aș fi reușit să vă înving.     Piratul dădu din cap și-și privi frații.     — O să-l căutăm. Încă mai avem ceva de împărțit cu el. Ne-a trădat.     Jim îl privi întrebător pe Lukas. Acesta pufăia gânditor din pipă.     — Încă nu știu că s-a transformat într-un Dragon de Aur al înțelepciunii, îi șopti Jim prietenului său. Crezi că i-ar putea face ceva?     — Nu cred, spuse Lukas cu seriozitate. Dar cred că e nevoie ca dragonul și Cei 13 Sălbatici să se mai întâlnească o dată.     Jim se întoarse din nou spre pirați și le zise:     — Eu știu unde e dragonul acum. Nu-l puteți găsi dacă nu vă duc eu la el. Jurați-mi că nu vreți să mai faceți rău altcuiva!     — Jurăm! răspunseră toți pirații în același timp, printre dinți.     Apoi Jim se ridică și le desfăcu tuturor legăturile. Cei prezenți îl priviră cu respirația tăiată. Pirații se ridicară și ei, urmărindu-l pe Jim fără să înțeleagă ce se întâmplă.     — Deci, spuse Jim, după ce-l eliberă pe ultimul dintre ei, acum urcăm toate comorile pe navă și pornim.     O clipă pirații părură nehotărâți, dar apoi îi urmară ordinul. Firește că marinarii puseră și ei osul la treabă, așa că pentru o vreme se întâmplă un lucru care cu greu putea fi imaginat: marinari onorabili și pirați neînfricați cărau împreună cufere pline de bijuterii și grămezi de stofe scumpe.     — La naiba, băiete, spuse Lukas, pufăind câțiva norișori de fum, asta e o mișcare îndrăzneață.     — E ca și cum aș aștepta cu gura deschisă să-mi intre șapte pești otrăvitori în burtă, adăugă căpitanul. Dacă ar exista un pieptene în peștera asta și m-aș pieptăna cu el, mi s-ar face părul măciucă. Spună fiecare ce-o vrea, dar prințul Myrrhen a făcut singurul lucru rezonabil. Sunt un lup de mare bătrân și oamenii mei nu sunt lipsiți de experiență, însă n-am ști să ieșim niciodată din uraganul ăsta. Un marinar serios nici n-ar visa să încerce ceea ce reușesc să facă dracii ăștia. Recunosc, a fost o mișcare nechibzuită, dar Jim Nasturel a câștigat.”