Dragă Oană, m-a uimit să găsesc în notațiile tale lucrul pe care numai scriitorii adevărați îl au: amprenta stilistică. Jurnalul tău are un ton inconfundabil și, pentru că nu rezultă din el că ai experiența scrisului, nu pot decât să constat că ai talent. Cuvintele tale au mimică, au gestică, au tot ce le trebuie. Și inteligența. E la un moment dat, spusă în treacăt, o frază care m-a făcut să tresar, despre o musculiță care se află pe clape și despre nevoia ta de a găsi acele litere, acele cuvinte care să nu strivească gaza. Un balet salvator al degetelor pe clapele computerului. Mi se pare o frumoasă metaforă a miezului ascuns al jurnalului tău: găsești cuvintele în stare să nu ucidă viața din lumea efemeridelor care suntem. Jurnalul îți va aduce, îndrăznesc să cred, o mulțime de prieteni. E un jurnal care face bine. (Ioana Pârvulescu)
Carte recomandată de Bogdan Aron în cadrul proiectului Libris, " Oameni și cărți ".
Fragment din volumul "Jurnal 2003-2009" de Oana Pellea:
“2005, septembrie, 5
Ieri a fost parastasul mamei.
Doi ani. Azi am fost la înmormântarea domnului Alexandru Paleologu.
Sunt tristă... a fost prezent în sală la aproape toate spectacolele tuturora, a iubit teatrul și actorii... n-am văzut pe nimeni dintre actori... rușine.
I-am cerut iertare, adresându-mă fiului lui, Toadel, pentru lipsa de delicatețe a breslei mele...
Oricum, nu mă recunosc și nici nu vreau să mă recunosc în ea. Sau mă recunosc doar în câțiva oameni. Puțini.
Rușine.
Am rămas și mai singură.
Îl iubeam și i-am și declarat că am fost și voi rămâne îndrăgostită de dânsul.
Un boier.
M-am rugat în biserica Maicii Domnului să-l acopere e cu acoperământul ei.
Și l-am rugat pe Conu Alecu să le spună mamei și tatei că îi iubesc de aici, de jos, unde sunt...
Da, parcă din ce în ce mai jos.
Ascult Mozart într-o casă superbă, cu mobile din alt veac, de la străbunicii mei, și pe sub uși, printre crăpăturile de la geam, prin tavane se scurge sinistru un sunet de manele... Îmi vine să fac dus de 30 de ori pe zi, atâta murdărie este peste tot, pe străzi, în noi, în ce gândim și cum trăim...
Acum doi ani era ultima noapte pe pământ a lui mamă, azi e prima noapte în cer a domnului Paleologu.
Și chiar dacă actorii și scriitorii și senatorii și toți care au avut privilegiul să-l cunoască au aprins o lumânare la ei acasă pentru el, și cred că mulți au făcut-o, tot nu e de ajuns... sunt oameni la care, când pleacă, trebuie să-ți pleci capul.
La parastas vine un tânăr și-mi spune: să fie primit. Răspund: să fie primit. Mă întreabă dacă nu cumva face o gafă și dacă e pomana lui tată... Îi răspund că, într-un fel, da... Îmi spune că azi a avut examen la filozofie, că acum o săptămână s-a rugat la biserica Mavrodin, azi a venit să mulțumească pentru că a știut la examen, o doamnă l-a văzut în curtea bisericii și l-a poftit la pomană, vrea să-i mulțumească, era nemâncat și nu știe a cui pomană e... îl duc la doamna Paleologu să-i povestească întâmplarea... să dea Domnul să ajungă un mare filozof și să nu uite că a fost, într-un fel, binecuvântat de Conu Alecu."
