„Am senzația acută că totul e într-o schimbare majoră. Lumea e parcă într-un balans pe un scrânciob. Parcă stăm toți pe puntea unui vas în furtună. Totul se reduce la a-ți menține echilibrul.”
Cineva mi-a recomandat o carte. Nu îmi era străină. Se afla pe lista mea… de ceva vreme… de ani. Dar întâmplarea a făcut să o citesc acum. Și e mai bine.
Jurnal 2003-2009 de Oana Pellea. Actriță.
Ce am descoperit în această carte? Nu o actriță de meserie, ci o interpretă a propriei sale vieți, a gândurilor și a zbuciumului. Un artist care pictează momente și tablouri de viață în cuvinte. Citindu-i rândurile, nu de puține ori îmi treceau niște întrebări prin minte: Cum să fii un pictor atât de desăvârșit fără să deții o pensulă? Ce vorbe simple, și totuși, pline de însemnătate.
„Mi-e ciudă că plâng așa de ușor… așa m-am născut… aș vrea să mă pot abține… nu pot, mi-e imposibil, îmi trece prin cap că probabil am umplut niște pahare degeaba și sunt oameni pe pământ care mor de sete… barem să fi folosit la ceva. Dacă omenirea și-ar strânge lacrimile în pahare, cam câți oameni s-ar salva de la moarte?”
Jurnalul Oanei Pellea nu are pretenția unei cărți cu un conținut planificat, sofisticat sau gândit anterior. Mai degrabă o poți vedea ca pe o carte scrisă pentru suflet… din suflet. Am descoperit multă durere, frământări, povești plăcute… altele pline de tristețe… doliu. De asemenea, am cunoscut și un om modest și recunoscător pentru fiecare lucru sau bucurie măruntă. Și, da, o persoană capabilă să inspire prin atâta simplitate, imperfecțiune și naturalețe.
Totuși, cu ce am rămas după împărtășirea gândurilor sale? Cu un sentiment atât de simplu și de puternic, în același timp, de mulțumire pentru ceea ce a reușit să creeze și să transmită doar prin niște imagini de cuvinte.
„E incredibil cum trăim într-o realitate plină de mărunțișuri și prostii și trecem liniștiți pe lângă altă realitate, care e adevărul. E incredibil cum ne împrăștiem, ca o explozie, în neesență.”
Alte recenzii de la Oana Pellea:
