Carte

Jurnalul așteptării

de Dan Stanca

Jurnalul așteptării, Dan Stanca – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Jurnalul așteptării – Dan Stanca

Jurnalul așteptării se înrudește cu Jurnalul fericirii. Până la urmă, este vorba tot despre un fost deținut politic, în care unii dintre noi îl vor recunoaște pe Dinu Pillat, care, după ce este eliberat, face o serie de însemnări despre lucrarea lui Antihrist în istorie. Îmbinare de realism și miraculos, cartea ajunge la un deznodământ surprinzător. Ceea ce observă fostul deținut este tocmai condiția lumii noastre, a lumii actuale, sfâșiate între obsesia patologică a unui consum orb și aspirația spre o clarviziune salvatoare.   Ceea ce mă uimește la Dan Stanca este nu atât ușurința cu care scrie, unul după altul, romane bune și foarte bune, dovedind o productivitate literară rară la noi, mai ales la acest nivel. Ci faptul că, într-o epocă a simulacrelor și a literaturii de unică folosință, scrie romane încărcate de spiritualitate, infuzate de o tematică umană profundă, fără a fi o clipă ridicol, exaltat sau eseistic. - Răzvan Voncu

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Jurnalul așteptării?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Jurnalul așteptării și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Jurnalul așteptării

Cine a scris cartea Jurnalul așteptării?

Jurnalul așteptării a fost scrisă de Dan Stanca.

În ce an a apărut Jurnalul așteptării?

Jurnalul așteptării a apărut în anul 2025. Vezi și topul de cărți din 2025.

Câte pagini are Jurnalul așteptării?

Jurnalul așteptării are 512 de pagini.

La ce editură a apărut Jurnalul așteptării?

Jurnalul așteptării a fost publicată la editura CARTEA ROMANEASCA.

Care este cel mai mic preț pentru Jurnalul așteptării?

Cel mai mic preț găsit acum este 58 lei.

Există Jurnalul așteptării în format PDF?

Poți verifica Jurnalul așteptării în format PDF.

Cărți scrise de Dan Stanca

Ai mai jos lista de cărți scrise de Dan Stanca. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.