Jurnalul ultimilor ani 1938-1940. Inedit O operă în care atitudinea morală și loialitatea joacă un rol așa de mare poate părea învechită multor oameni de azi. Solidaritatea națională pe care N. Iorga a predicat-o necontenit a rămas o formulă convențională, repetată la festivități, în timp ce o fărâmițează îmbrânceala partidelor și a intereselor personale. Se publică astăzi pentru prima oară caietele XX-XXII, care întregesc Memoriile cu perioada de la 25 februarie 1938 la 26 noiembrie 1940, o seară înainte de sfârșitul în fața unui pluton de execuție improvizat. Existența acestui material inedit a fost complet necunoscuta publicului, chiar istoricilor preocupați de biografia învățatului său de ilustrarea activității politice din ultimii ani de pace înainte ca țara să fie absorbită de-al Doilea Război Mondial. Cititorii părții precedente a jurnalului vor găsi detalii despre cum a evoluat situația și despre regimul acelor ani, cu care Iorga a colaborat, dar îl vor recunoaște și pe el însuși, chiar dacă unele aspecte – nemulțumire corozivă, resentiment, vanitate – care i-au influențat relațiile personale apar aici într-o lumină mai puternică. – Andrei Pippidi Am luptat contra dictaturei și n-am făcut cârdășie cu ea. Voiu lupta și de azi înainte contra ei. Sunt ferm convins că viitorul Statului roman nu este nici dictatura, nici comunismul. Sunt alte forme specifice adequate Statului roman. Le poate imprima cine cunoaște profund istoria acestui neam nenorocit. De viitorul României nu desperez. A trecut ea și prin altfel de zile decât acestea. Este un mister al dăinuirii noastre peste tot răul ce vreau să ni-l facă alții, pentru acela pe care din orbirea noastră ni-l facem singuri. Ediție îngrijită, introducere și note de Andrei Pippidi Fotografia de pe coperta: N. Iorga în 1938
