Carte

Jurnalul unui Mag

de Paulo Coelho

Jurnalul unui Mag, Paulo Coelho – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Jurnalul unui Mag – Paulo Coelho

O carte captivantă, în care este povestit pelerinajul lui Paulo Coelho către Santiago de Compostelă, pe un drum medieval ce începe în Pirinei și străbate nordul Spaniei. Pelerinajul făcut de autor în 1986 a inspirat acest roman de aventuri care este totodată o fascinantă parabolă despre nevoia de a găsi propria cale în viață și despre descoperirea faptului că miracolul se ascunde întotdeauna în pașii oamenilor obișnuiți. Jurnalul unui Mag ocupă un loc important în opera lui Paulo Coelho nu doar pentru că este prima dintre cărțile lui importante, publicată înainte de Alchimistul, ci și pentru că este expresia completă a umanismului filozofiei lui Paulo Coelho și a profunzimii căutărilor sale. Am ajuns ieri în oraș, după ce am luat autobuzul care face curse regulate între Pedrafită – aproape de Cebreiro – și Compostela. În patru ore am parcurs cei o sută cincizeci de kilometri care despărțeau cele două orașe și mi-am amintit de călătoria cu Petrus – uneori aveam nevoie de două săptămâni ca să străbatem o distanță ca asta. Peste puțin aveam să merg la mormântul Sfântului Iacob să las acolo icoana Sfintei Fecioare Întrupate, montată în scoici. Apoi, cât mai curând posibil, voi lua avionul înapoi spre Brazilia, fiindcă am multă treabă. [...] Mă gândesc să scriu o carte despre tot ce mi s-a întâmplat. Dar este încă un gând depărtat... - Paulo Coelho

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Jurnalul unui Mag?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Jurnalul unui Mag și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Jurnalul unui Mag

Cine a scris cartea Jurnalul unui Mag?

Jurnalul unui Mag a fost scrisă de Paulo Coelho.

În ce an a apărut Jurnalul unui Mag?

Jurnalul unui Mag a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Jurnalul unui Mag?

Jurnalul unui Mag are 252 de pagini.

La ce editură a apărut Jurnalul unui Mag?

Jurnalul unui Mag a fost publicată la editura HUMANITAS.

Există Jurnalul unui Mag în format PDF?

Poți verifica Jurnalul unui Mag în format PDF.

Cărți scrise de Paulo Coelho

Ai mai jos lista de cărți scrise de Paulo Coelho. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.