Kruso, libertatea perfecta

    ”Kruso” este primul roman al lui Lutz Seiler, unul dintre poeții cei mai de seamă ai Germaniei și o figură literară extrem de respectată. În anul 1989, tânărul Ed, student la literatură, încearcă să fugă de incredibilă tragedie a morții iubitei sale într-un accident. Ed își părăsește vechea viață din Germania de Est și decide să ajungă pe insula Hiddensee din Marea Baltică. Ed călătorește din oraș în oraș, căutând de lucru ca sezonier, dar și un adăpost temporar. În cele din urmă ajunge la Klausner, cel mai popular restaurant de pe insulă, și devine spălător de vase. Aici Ed se atașează de Kruso, liderul neoficial al muncitorilor sezonieri. În curând se dovedește că acesta, un personaj charismatic, dar extrem de enigmatic, are de fapt misiunea de a-i ajuta pe fugarii care sosesc pe insulă în încercarea de a ajunge în Vest și totodată rolul ideologic de a-i uni pe toți în demersul de a descoperi libertatea perfectă. Fără nicio tragere de inimă, Ed ajunge, se implică în ritualurile de dragoste liberă practicate de muncitori, câștigând acceptarea și afecțiunea lui Kruso. Pe măsură ce autoritățile sunt mai aproape să pună mâna pe Kruso, relația de prietenie dintre cei doi începe să se altereze, iar viața pe insulă se schimbă irevocabil.      Fragment din romanul "Kruso, libertatea perfectă" de Lutz Seiler:     “Experiența îl învățase pe Ed că n-avea să scape prea ușor de dorința pe care i-o stârnise C., însă apoi dispăruse dintr-odată. Naufragiații își șopteau numele în întuneric și, doar câteva secunde mai târziu, el nu și le mai putea aminti. Nici măcar dacă vorbiseră vreodată. Deseori adormea, un somn asemănător leșinului, și nici măcar nu mai trebuia să se întrebe cum va putea suporta în întuneric apropierea unui trup sau a altuia. Secretul era să dormi, pur și simplu.     Cu acele zile de somn, Ed deveni altul. Începuse să aibă o încredere deplină în repartițiile lui Kruso, în timp ce tovarășii lui abia dacă mai apucau să-l vadă. Mai mult, i se întări acel gând răzleț care îi venise, pentru întâia oară, odată cu naufragiată pe nume Grit, cum că toți cei selectați, care dormeau ilegal, erau, în fapt, trimiși ai lui Kruso, locțiitorii lui - și, astfel, el avea posibilitatea să-i fie aproape. Putea auzi gândurile lui Kruso, chiar și melodia cuvintelor lui. Înștiințări care i se strecurau în cameră sub forma unor naufragiați, puțin înainte de miezul nopții, sau utopii devenite naufragiați, visa Ed; le puteai mirosi, le puteai asculta vocile, puteai (acum, când lăcomia lui obraznică tăcea, în sfârșit) să înveți de la ele, după de se întindeau lângă el sau direct pe jos, sau așteptau o bună bucată de vreme la ușă, fiind aproape de nerecunoscut în întuneric - atât de diferite sunt temperamentele, își zise Ed. O știa deja, era edificat. Cu toate acestea, musafirii lui i se păreau acum altfel, schimbați înainte de toate, fără semnele eșuării sau ale blazării.     Atunci când amuțeau, el îi invită, în șoaptă, să vorbea mai departe, să îi spună întreaga poveste despre marea libertate a lui Kruso. Majoritatea înțelegeau dorința lui Ed. Era asemenea unui copil care voia să i se spună povești (istoria eroului preferat) înainte de a adormi, povești pe care dorea să le audă continuu."