La ce bun un psihiatru?

Prietenoasă, scrisă pe înțelesul tuturor, cu umor pe alocuri – dar adresându-se în egală măsură și specialiștilor – cartea La ce e bun un psihiatru?, a lui Patrick Lemoine, face o radiografie lucidă, de mare profunzime și pertinentă, a evoluției psihiatriei occidentale, precum și a menirii actuale a profesiei de psihiatru. Domeniul psihiatriei este strict definit și delimitat de cel al specialităților înrudite: neurologie, psihologie, psihanaliză, psihoterapie etc. Impresionează textul-testament al unei tinere doctorițe, Patricia, psihiatra dispărută prea timpuriu, care a jucat un rol important în fundamentarea vocației de psihiatru de spital a autorului – text inserat la începutul lucrării. Nu sunt scăpate din vedere nici deviațiile extremiste, totalitare, uneori devastatoare, ale diverselor curente și tendințe ale psihiatriei din vremuri recente, aspecte prezente de ambele părți ale Cortinei de Fier. Sunt evocați cu căldură profesorii și colegii de specialitate care l-au făcut să-și îndrăgească și mai mult profesia – prin dragostea, devotamentul față de bolnavi și viziunea plină de prospețime cu care, la rândul lor, o practicau. De asemenea, autorul diseca efectele distructive ale traumatismelor, drogurilor, alcoolului, ale prejudecăților de tot felul, referitoare la nebuni și la nebunie, care însoțesc întreaga istorie a omenirii. Fiecare capitol se încheie cu câte un studiu de caz, al cărui titlu, în general, face trimitere la un film celebru. Sunt cazuri reale, din „portofoliul” autorului, ilustrând problemele psihiatrice, de tot felul, specifice omului contemporan – cazuri cărora psihiatrul Patrick Lemoine le-a găsit rezolvarea folosind o paletă largă dintre terapiile accesibile în prezent, moderne – revoluționare, unele. Prin tratamentele aplicate – unele necesitând o administrare de-a lungul întregii vieți a pacientului, exact ca și în cazul diabetului – aceștia pot să ducă o viață cât mai aproape de normalitate, în familie, dar și la locul de muncă. Sincer, lucid, Patrick Lemoine nu se ferește să puncteze nici eșecurile psihiatriei (de exemplu: antipsihiatria), nici pe ale sale personale (cazul tânărului din studiul de caz „Familie, te iubesc”). O carte pe care o veți citi pe nerăsuflate, vă asiguram!