„Încercat-am să înțeleg de unde vin lacrimile și m-am oprit la sfinți. Să fie ei responsabili de strălucirea lor amară? Cine ar ști? Se pare însă că lacrimile sunt urmele lor. Nu prin sfinți au intrat ele în lume; dar fără ei nu știam că plângem din regretul paradisului. Aș vrea să văd o singură lacrimă înghițită de pământ… Toate apucă, pe căi necunoscute nouă, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfinții n-au făcut altceva decât să le reabiliteze.“ (CIORAN) Fragment din carte: "Preocuparea îndelungată de sfințenie îți impune o convalescență de câțiva ani. Te apucă atunci dorința de a-ți plimba tristețile sub alte ceruri, de a te întări sub alt azur. Infinitul sfințeniei dezvoltă, prin reacție, nevoia de spațiu. Ai vrea să te întinzi într-o verdeață și să privești cerul fără prejudecata înălțimilor. Păgânismul este adâncimea aparențelor, iar sfințenia, boala adâncimilor. „Nu pot să fac o diferență între lacrimi și muzica" (Nietzsche). Cine nu înțelege cu iuțeala fulgerului acest lucru înseamnă că n-a trăit nici o clipă în intimitățile muzicii. Nu cunosc nimic în afară de muzică lacrimală. Căci ea, plecând de la regretul paradisului, dă naștere la semnele acestui regret, la lacrimi. Caterina de Siena ajunsese să se hrănească numai cu Cuminecătură. Ușor de făcut, când ai cerul în spate. Extazul distruge roadele pământului. Ea sorbea cerul în Euharistie. Pentru un credincios, infinitezimalul ceresc care e cuminecătura este mai nutritiv decât alimentele de aici, de jos. De ce vor cere înălțimile suprimarea mâncării? Și de ce poeți, muzicieni, mistici și sfinți vor folosi, în moduri diferite, asceza? Foamea voluntară este o cale spre cer; foamea din mizerie, o crimă a pământului. Întoarce-mi-voi ochii spre foamea cerească; și ea va avea ca sprijin direcția inimii. Sfințenia ar fi fenomenul cel mai extraordinar care se poate concepe și care ar depăși până și Divinitatea, dacă obiectivul ei practic ar avea o valoare efectivă. Este cunoscută dorința pasionată a tuturor sfinților de a prelua suferințele și păcatele muritorilor. Câte exclamații nu s-ar putea cita în acest sens și câte explozii de milă infinită. "
