Ce altceva poate fi lumea din pânzele mele, atât de lăudate de privitori și de criticii de artă, care mi-au conferit nu puține premii în țară și străinătate, decât o întâlnire cu neprihănirea copilăriei din sufletul nostru, cu surâsul limpede și senin, fidel unui umor ce lovește dar nu rănește, căci mai degrabă el celebrează puterea noastră de a ne veseli, de a ne bucura în fața personajelor pitorești și a poveștilor sprintare ale satului meu, ale satului românesc de ieri, din lumea lui Creangă, ale satului de astăzi, poate mai sărac în obiceiuri și snoave, ale satului cel prezent mereu în sufletul nostru, spre a dăinui și a-și apropia meritul eternității.
