Leaganul pisicii

    Leagănul pisicii, unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui Kurt Vonnegut, scris în aceeași formă satirică ce l-a consacrat, este un comentariu asupra omului modern și a nebuniei lui. John, un tânăr scriitor fascinat de Felix Hoenikker, așa-zisul creator al bombei atomice, pornește pe urmele unuia dintre fiii savantului. Ajungând până pe exotică insula San Lorenzo, el descoperă și un alt secret al omului de știință: Gheață-9, o armă chimică amenințătoare pentru întreaga omenire.     Leagănul pisicii rămâne una dintre cele mai importante scrieri ale secolului XX și o dovadă în plus, dacă mai era nevoie, a măiestriei lui Vonnegut.     Fragment din roman:       “Odată deschis acordeonul de plastic, Angela nu avea de gând să-l închidă până când cineva nu avea să se uite la toate fotografiile.     - Aici sunt toți cei pe care îi iubesc, declară ea.     Așa că m-am uitat la oamenii pe care îi iubea. Toate imaginile pe care le capturase în folie, asemenea unor gaze fosilizate în chihlimbar, înfățișau o mare parte din karass-ul nostru. Printre ele nu era nici un gargalonist.     Erau multe fotografii ale lui Felix Hoenikker, părintele bombei atomice, părintele a trei copii, părintele gheții-9. Era un om mărunt, tată prezumtiv al unui pitic și al unci uriașe.     Dintre toate fotografiile bătrânului aflate în colecția de fosile a Angelei, cel mai mult mi-a plăcut una care îl înfățișă înfofolit, cu hanorac, fular, galoși și o căciulă tricotată cu un mot mare în creștet.     Angela mi-a spus, cu o voce gâtuită, că fotografia fusese făcută în Hyannis, cu doar trei ore înainte să moară. Un fotograf de presă îl recunoscuse în spiridușul Cracinului pe marele om de știință.     - Tatăl dumneavoastră a murit în spital?     - Nu! A murit la cabană, cu fața îndreptată spre ocean, într-un fotoliu de răchită marc și alb. Newt și Frank ieșiseră să se plimbe pe plajă prin ninsoare...      - Era o ninsoare foarte caldă, spuse Newt. Parcă am fi mers printre petale de flori de portocal. Era foarte ciudat. În celelalte cabane nu mai era nimeni...     - Cabana noastră era singura încălzită, preciza Angela.     - Nu mai era nimeni, pe o rază de câțiva kilometri, își aminti Newt visător, iar pe plajă, eu și Frank am dat peste un câine negru, un labrador. Îi aruncam bete în mare și el le-aducea înapoi.     - Plecasem în sat să cumpăr becuri pentru instalația de brad. Întotdeauna am avut pom de Crăciun.     - Tatălui dumneavoastră îi plăcea să aibă brad de Crăciun?     - N-a pomenit niciodată nimic în legătură cu asta, spuse Newt.     - Cred că-i plăcea, zise Angela. însă nu era prea comunicativ. Așa e felul unora."