Kurt Vonnegut, unul dintre cei mai controversați scriitori americani, atât datorită stilului său de viață, agitat, dominat de angoase și sinistroze, cât și a stilului său necruțător și înțepător, zugrăvește în ”Leagănul pisicii” apocalipsa într-o nuanță aparent persiflatoare, precum un acrobat deprins de ceva vreme cu înălțimile amețitoare.
Structura cărții pare a fi alambicată, cu capitole numeroase (130) și extrem de scurte (unele de doar 3 pagini), contribuind la îngreunarea citirii acestei cărți, asta pe lângă intertextualitatea care pare că așteaptă la fiece cotitură, precum o nesătulă hienă.
Cuvintele curg parcă împotriva canonismului utopiei, dansând oscilant și aparent șchiop între amontele și avalul unui orizont precar care, odată cu inevitabila irosire a fiecărei zile, devine tot mai îngust, chitit să devină cu mult mai asupritor decât orice spânzurătoare, inventată sau reinventată.
Povestea este scrisă la persoana întâi singular, poate ca o încercare de a crea un climat prietenos și accesibil, între scriitor și cititorii săi, Vonnegut creând un personaj cu calități și defecte, parcă special pentru justificarea anumitor carențe textuale sau ale ăngustimii anumitor puncte de vedere, care dau prilejul ambiguei interpretări, dar mai ales a împovărătoarelor răstălmăciri.
Dozajul dintre real și ireal, dintre trauma unei înnegurate realități cotidiene și nemărginirea unei ficțiuni lipicioase, plămădește un stil nou care, în bucolica lui sinuozitate, îmbină dulcele și amarul într-o rețetă neconvențională, care încearcă să sfideze prin redefinirea anumitor concepte, care altădată păreau axiomatice.
O carte destul de interesantă, numai bună de citit într-o răcoroasă seară autumnală.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Kurt Vonnegut:
