Legenda cavalerului Dalian si a printesei Loresia

Departe, tare departe, la marginea unui regat înfloritor dinspre soare-apune cârmuit de slăvitul rege Alexandru se întindea țărmul înalt și stâncos al unei mări ivită parcă din tărâmul de basm al nimfelor. Razele soarelui se spărgeau în mii de smaralde pe crestele valurilor ei cristaline.  Acolo, pe malul liniștit, acoperit de un nisip alb că fildeșul presărat cu scoici sclipitoare în toate culorile se află un sătuc de pescari inimoși și vrednici. La marginea satului, lângă stâncile înălbite de spumă se zărea o colibă din stuf și trestii, în care viețuia un tânăr și chipeș pescar, pe nume Dalian și preafrumoasă  lui sora, Lavinia. Părinți nu aveau, iar oamenii șopteau în taină cum că cei doi ar fi fost salvați cu ani în urmă de Filemon, un bătrân pescar de prin partea locului, pe când prunci fragezi fiind, pluteau într-un cufăr din lemn de cedru pe întinsul mării către un preagrabnic și nefericit sfârșit.   Se povestea dar că într-o zi de la sfârșitul verii o aprigă furtună se abătuse pe mare. Bătrânul Filemon se află cu mica lui barca în larg, pescuind cu năvodul. Deodată, la urechile lui ajunseră niște plânșete de copii.