Lit Kit

Sandra Newman a predat cursuri de literatură și de creative writing la Temple University și la Chapman University și la University of Colorado și are o intensă activitate publicistică în presa londoneză – The Observer, Telegraph și Mail. „Mark Twain a început să muncească la vârsta de 11 ani (când a murit tatăl său). și tatăl lui Conrad și tatăl lui Melville au murit când fiii lor aveau 11 ani. Chiar dacă poate părea o coincidență măruntă, cititorii noștri de 11 ani, care se gândesc cu toată seriozitatea la o carieră literară, nu trebuie să își rateze șansa. știți ce aveți de făcut!“ - Sandra Newman, din capitolul „Începem să avem și americani“ „Cum e cu putință ca o carte să fie absolut ireverențioasă și, în același timp, atât de plină de înțelepciune și de informații?! Trebuie să fie un truc, care numai Sandrei Newman îi reușește, cu un umor devastator.“ - Thomas Cathcart, Daniel Klein Marile Cărți, care pe cei mai mulți dintre noi ne înspăimântă, marile drame renascentiste printre care am reușit să ne strecurăm cu abilitate în adolescență, edițiile de clasici, prăfuite, dar atât de elegante și de neatinse pe raftul lor, toate ne fac să ne simțim vinovați că nu le-am frunzărit niciodată. Pornită în misiunea de a repune marile opere la locul cuvenit, Sandra Newman oferă un ghid de lectură fără pereche, purtându-și cititorii, în bucle ludice și erudite, printre delicatese literare captivante, de la grecii antici pe drumul spre modernism, trecând prin paralele între Rabelais și Southpark, Jane Austen și Sex and the City, Jonathan Swift și Jon Stewart, dezvăluind umorul original și pericolele care au lansat mării autori spre celebritate. Bijuterii pop culture, povești cu farse literare, ironii ale sorții ce i-au copleșit pe titani și cronici proaste pentru volume ce aveau să devină clasice. Uite cum stau la rând marile tomuri ale literaturii copleșindu-te și tachinându-te cu dimensiunile și dificultatea lor și atunci, te întrebi: care sunt cele mai importante și, mai ales, de ce? și, în ultima instanță, la ce bun? De ce mai toate scrierile despre clasici conțin cuvinte ca „lucrare seminala“ sau „œuvre“. Ce înseamnă postmodernismul? Mă scot doar cu introducerea? Acum te poți bucura de clasici fără nicio teamă, fără niciun complex. Ghidul de supraviețuire te va purta fără nicio durere prin cotloanele literaturii, secol cu secol: de la tragedia greaca antică până la romanul modern trecând prin Beowulf, Chaucer, Shakespeare, poezia romantică, Tolstoi și Proust. Vei găsi o esență inteligență și plină de umor despre intrigă din coloșii literaturii, definiții neconvenționale ale curentelor literare și amănunte inedite din viața titanilor. Fiecare lucrare este clasificată după criteriul importanței, al accesibilității și lucidității, cu note de la 1 la 10. Astfel, vei putea hotărî singur ce merită să citești și ce poți lăsa pe altă dată, fără niciun sentiment de vinovăție. Ți se vor limpezi toate lecturile și vei înțelege de ce, și mai ales dacă, trebuie să revii asupra celor abordate. și, categoric, te vor face să pari mai deștept decât ești. „Sandra Newman aruncă un colac de salvare celor care sunt pe cale să se înece în ceea ce li s-a spus că ar fi literatura occidentală obligatorie. Cartea oferă o vitală trusă de prim-ajutor.“  - Evan Dobelle „In vremuri în care femeile încă erau considerate un cadou acceptabil pentru o zi de naștere, statutul lui Sappho nu cunoștea precedent.“ - Sandra Newman, din capitolul „Grecia, leaganul civilizației grecești“ „Printre alte lucruri, că aproape orice om normal, aș fi mai fericită dacă literatura occidentală nu ar fi atât de «alba» și de «masculina» pe cat este. Că aproape orice om normal însă, sunt neputincioasă și nu îmi rămâne decât să beau un pahar și să nu mă enervez. C’est la vie, care după cum știe oricine, nu e un castron cu cireșe. și chiar dacă ar fi, «masculii albi» le-au mâncat pe toate în secolele trecute, iar nouă, celor rămași, nu ne-au lăsat decât să spălăm castronul. Să recunoaștem însă, ca atunci, când erau plini de energia sănătoasă a cireșelor, «masculii albi» scriau cărți valabile.“ - Sandra Newman, din Introducere Jennifer Buchanan „[…] Sandra Newman a reușit să fie ireverențioasă, dar nu lipsită de respect. Ea nu se teme să tragă soclul de sub unii dintre autorii noștri sacri și o face întotdeauna cu dragoste și, important, în cunoștință de cauză. Spre exemplu, atunci când scrie despre Henry James că frazele sale sunt un soi de „Mare Zid Literar» […]. În realitate, unele fraze din Cupa de aur pot fi citite și din spațiu. Desigur, urmează o discuție subtilă și șăgalnica.“  

Așa cum amintește Sandra Newman, în deschiderea ingeniosului kit de supraviețuire în literatura occidentală, începând cu anii 20, clasicii, cărțile importante ale culturii europene au început să fie livrate maselor populare, în ediții prietenoase de buzunar și în afara bibliotecilor și librăriilor. A fost un eveniment care a luat amploare în secolul XX astfel încât accesul la Marile Cărți nu a mai fost condiționat de statusul social, de posibilitatea financiară de a face o investiție într-o ediție legată a vreunui mare roman tipărit în urmă cu 50 de ani. Granița dintre cultura elitistă și cultura maselor a început să se estompeze, după ce literatura mare a coborât în stradă, odată cu răspândirea accesului la marile opere. Astfel, astăzi am rămas fără scuze obiective atunci când vine vorba să îi evităm pe clasici, însă cu siguranță am dezvoltat un complex de vinovăție care, așa cum sugerează și Newman, ne împinge spre o lectură tip jertfă, tip sacrificiu, atâta timp cât ni se întâmplă să ne simțîm exasperați citindu-i pe marii autori (ca să nu mai spun de faptul că… nu mai avem timp și nici răbdare să îi parcurgem) dar, în același timp, dacă i-am ocoli ar persista impresia că am ratat ceva semnificativ, că mitologia țeșută în jurul lor la care nu ne-am făcut părtași spune ceva despre neputințele și incăpacitățile noastre. Recentă inițiativă lansată pe facebook, book-bucket challenge, adică inventarierea celor 10 cărți care ne-au marcat existența sugerează totuși că măcar o parte a clasicilor rămân în topul preferințelor publicului – desigur e greu de spus dacă menționarea lor în asemenea ierarhii e mai degrabă ceva de bon-ton care să ne întărească aparențele intelectuale sau cititorii realmente au găsit și mai găsesc plăcere în a parcurge opere vechi de sute de ani. Însă lectura literaturii, indiferent de secol, ar trebui să rămână, așa cum sugerează și Sandra Newman, o experiență plăcută și deci, nu o experiență obligatoriu plăcută mandatată de eticheta de clasic (și deci, de valoros). Tocmai de aceea inițiativa lăudabilă, amuzantă și surprinzătoare a profesoarei de literatură americane vine să ofere un ghid de supraviețuire (foarte la modă astăzi, pentru orice context stresant, nu-i așa?), în fața provocării imense și adesea dureroase pe care lectura clasicilor o ridică. Demersul ei folosește o metaforă potrivită pentru literatură, adecvată vremurilor contemporane, aceea a unui parc de distracții: o plimbare prin literatura occidentală înseamnă întâlnirea cu oportunități care îți vor face pielea găînă și îți vor răvăși părul și ritmurile cardiace dar și oportunități care te vor adormi sau care îți vor stârni dezgustul în cele din urmă. Ghidul Sandrei Newman este așadar o călăuză ireverențioasă, ludică amuzantă dar și informativă prin parcul cu clasici coborâți de pe piedestal. Reușita autoarei este aceea de a păstră un echilibru. Pe de o parte Newman jonglează fără cusur cu cele două ipostaze pe care trebuie să le stăpânească orice pedagog -astfel că ea înțelege nevoile și perspectiva naivă a neofitului (pe care îl interesează aspecte elementare legate de conținutul și semnificația unor opere) dar e capabilă să completeze, discret și cu perspectiva savantului care justifică importanța unor autori chiar și atunci când nu îi recomandă neapărat cititorului contemporan. De asemenea, în prezentările ei Newman integrează conținuturi esențializate legate de biografia și opera autorilor din literatura occidentală, amestecându-le cu anecdote, comentarii ironice fără să cadă însă într-o latură trivială și gratuit defăimătoare. Plin de umor și inteligență, inventarul lui Newman acoperă 2000 de ani de literatură (de la Homer și până la Joyce), într-o ordine cronologică, oferind și scurte introduceri în curentele culturale dominante ale epocii. Miza nu este nicidecum de a face o listă cu lecturi obligatorii pentru cititorul contemporan, cât mai degrabă a stârni curiozitatea și a da posibilitatea de a alege onest autorii și lucrările care ar putea să ne stimuleze interesul, consolându-ne în același timp, în cazul în care anumite opere ni se vor părea într-adevăr plictisitoare sau extenuant de dificile. Ca să vă faceți o idee asupra stilului ireverențios și savuros al lui Newman am să parafrazez doar câteva mostre din cronica ei: eroii lui Homer sunt indivizi cu un grad redus al dezvoltării emoționale, dar Iliada oferă toate plăcerile unui film de acțiune și horror la un loc. Comediile lui Aristofan sunt o combinăție de umor de toaletă, bătăi și pornografie, în vreme ce comedia nouă a lui Menandru seamănă mai degrabă cu un sitcom prost. Infernul lui Dante e genial, în vreme ce Purgatoriul e plin de condamnați la lucruri plictisitoare iar Paradisul e un amestec de Coreea de Nord și atmosfera primului tău serviciu. Lucrările lui Boccacio implică cel mai adesea o femeie rea de mușcă, un cleric desfrânat și un bărbat gelos, Francois Villon e prințul cerșetor al băieților răi din lumea literară, saloanele literare ale lui Ludovic al XIV-lea sunt pline de doamne prețioase puse pe purificat limba, în vreme ce o serie de opere ale scriitorilor iluminiști britanici necesită puterea de concentrare a mobilei și răbdarea buretelui de mare pentru a fi parcurse. Lecția lucrărilor marchizului de Sade e simplă: trage-i-o aproapelui tău, poeziile lui Emily Dickinson merită a fi consumate cu găleată (alunecă pe gât că niște chipsuri) iar realismul e de două feluri: cel amabil centrat în jurul mariajului și banilor și cel nepoftit (al francezilor și al rușilor) pus pe deprimat cititorii prin mizantropie. Să nu-l uităm pe Hemingway care rămâne un romancier macho (cu o mână scria proză zveltă, atletică, eliberată de adjective și cu cealaltă snopea vreun mucos în bătaie) în vreme ce Joyce a lăsat în urmă 4 everești literari pe care poți încerca să îi escaladezi. Dezvăluînd fața umană a scriitorilor, abordându-le operele fără mănuși prețioase, contabilizând cu umor ce relevanță păstrează capodoperele literaturii pentru oamenii de rând (Newman își ia munca de ghid în serios și oferă chiar și note lucrărilor comentate sub unghiul importanței și al amuzamentului), ghidul Sandrei Newman, în care autoarea joacă deopotrivă rolul de procuror și avocat, legitimează în esență, dreptul la plictiseală și refuz al cititorului contemporan care, înarmat cu acest kit de supraviețuire nu va mai avea motive să se sperie și mai ales să se simtă vinovat în mijlocul junglei literaturii universale. Sever Gulea, pentru blog.libris.ro