Cartea Literatura comparata la turnanta ultimului secol PDF

Aceste cinci eseuri pot constitui un (incomplet) tratat de literatură comparată care are în vedere că termen de referință deschiderile teoretice diversificate din ultimul deceniu al secolului trecut și începutul noului secol. Caracterul fluid al noțiunii face din comparatism o mitologie plurală atâta vreme cât lipsește o teorie general unificatoare. Imposibilitatea de a-i legitima pe deplin obiectul, indeterminat și imprecis, l-a făcut pe Charles Bernheimer să definească literatura comparată drept o „știință anxiogenică“. Este literatura comparată o disciplină autonomă sau, dimpotrivă, una anexată studiilor culturale care nu dispun de o justificare teoretică? Direct sau indirect, cartea lui Vasile Voia, profesor la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai, a luat forma unui discurs polemic. Comparatismul modern maximalist, renunțând la rigorile anacronice ale comparatismului francez, până la a uita de text ca obiect estetic, a devenit domeniul predilect al tuturor diletantismelor și formelor estetice în care dispare orice rigoare. Vasile Voia se situează principial de partea poziției ferme exprimate de Adrian Marino, în descendența lui Rene Wellek și Rene Etiemble, a profesorilor de la Yale, Harold Bloom și Peter Brooks, care au militat pentru menținerea canonului tradițional occidental și a esteticului ca valoare primordială a operei literare. Fragment din lucrarea "Literatură comparată la turnanta ultimului secol" de Vasile Voia "Pozitivismul și istoricismul au opus studiul „raporturilor de fapt", ca domeniu al comparatismului, criticii literare valorizante care admite comparații fără raporturi istorice, ca și generalizări și judecați de valoare. Rene Wellek, în Conceptele criticii (1965), aducea în discuție un punct de vedere înnoitor. „Simptomele crizei prelungite a literaturii comparate" savantului american i se păreau a fi „separarea artificială a obiectului acestei discipline de metodologia ei, concepția mecanicistă asupra surselor și influențelor, așezarea șovinismului cultural la baza studiilor efectuate". Wellek limită cercetarea literară la „literaturitate", la estetică, la natura artei și literaturii, la opera literară propriu-zisă. El a numit „intrinsec" studiul operei literare și „extrinsec" studiul relațiilor dintre opera literară și autor. În anii 60, Wellek propunea o „schimbare" a comparatismului, o „reorientare spre teorie și critică, spre istorie literară critică"'. De o parte, comentă Adrian Marino, primatul „faptului", de alta primatul „textului" sau al operei literare, de o parte metoda istorică, de altă metodă teoretică și formală. Aici vedea Marino „criza" literaturii comparate, disciplină care trebuia să opteze și să se definească drept o disciplină istorică sau una estetic-teoretică, academică, istoricistă, pozitivistă sau „formalistă" și „poetica", extensivă sau intensivă. În răspunsul dat se implică, după Marino, viitorul comparatismului. Actul critic este o sinteză de demersuri istorice, teoretice și de valorizare și se identifică cu comparatismul. Judecata de valoare elaborată pe baze comparatiste nu diferă cu nimic de orice altă valorizare literară. Cei mai mulți comparatiști resping însă „asimilarea" comparatismului cu critică și istoria literară. "