Lucian Blaga, Ipostazele harfei de-ntuneric

Lucian Blaga, Ipostazele "harfei de-ntuneric" Lucian Blaga este autorul unui vers unic în literatură – el cânta pe o „harfa de-ntuneric” (Liniște), care contrastează cu percepția noastră încetățenită despre Poemele luminii. De la „harfa sfărâmata”  („…Un cântec fără arpă, o rază fără soare…”/ Povestea magului…) a lui Eminescu, prin acest vers de un mister nedeslușit, ajungem în vecinătatea lui Brâncuși, cel care a „eliberat sculptura de tot ce era de prisos și ne-a dat conștiința formei” - Henry Moore. Putem extrapola: L. Blaga renunță la efigia clasică a harfei printr-un „alt Orfeu” (Norul), fără „corzi de arama” si „de fier”, care cânta „pe corzi de linste”, precum un călugăr simțind în rugăciune că „inima cântă singura” - Cristian Bădiliță. Sensul e spre lăuntric, spre „prundul tainelor din mine” (La cinzeci de ani), spre „minunile întunericului” (Mi-aștept amurgul), apropiat de luminile divine, de „deasupra întaileor ape”, de „lumina fără umbra” – „matricea din care se nasc substanțele”. Putem așeza această harfă, care și-a eliminat formele, alături de sculptura lui Brâncuși – „dăinuind in tenebre ca în povești/cu fluier părelnic de vânt/cânți celor ce somnul și-l beau/din macii negri de subt pământ”…(Pasărea sfântă). - George Vulturescu.