Lumina de veghe

• Autor distins cu Booker Prize pentru literatură • Golden Man Booker Prize 2018   Autorul romanului Pacientul englez   În perioada tulbure de după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, doi adolescenți londonezi, Nathaniel și Rachel, rămîn să trăiască în casa familiei împreună cu un bărbat vag cunoscut, poreclit Molia, care le va fi tutore. Părinții pleacă unul după altul în Singapore, în interes de serviciu, sau cel puțin așa par să stea lucrurile – asta pînă cînd Rachel descoperă în pivnița casei cufărul de călătorie al mamei, cu toate hainele și lucrurile acesteia frumos aranjate și lăsate în chip inexplicabil acasă. În lunile ce urmează, viața celor doi adolescenți se modifică radical. Casa lor devine un loc de întîlnire pentru diverși inși stranii, iar Nathaniel și Rachel ajung implicați în lucruri pe care nu le pricep pe de-a-ntregul: întîlniri misterioase, contrabanda cu ogari de curse, transporturi ciudate în miez de noapte. Peste toate planează o amenințare tăcută și grea, care pare să aibă legătură cu războiul abia terminat și cu mama lor. Abia peste treisprezece ani Nathaniel va descoperi adevărul despre dispariția acesteia, dar și un alt adevăr, mai dureros, legat de prima lui iubire adolescentină. Scris sub forma unui roman de aventuri și spionaj, Lumina de veghe este de fapt o carte despre maturizare, dragoste și răzbunare, un bildungsroman complex, cu destine întrețesute, care menține suspansul pînă la ultima pagină.   Ondaatje te cuprinde într-o vrajă, de parcă te-ar transporta în lumea vag luminată a războiului și iubirii, a morții și suferinței, a întunecatelor ape curgătoare ale trecutului. - The New York Review of Books   În acest thriller elegiac, ceea ce trebuie să se întîmple se și întîmplă, doar că pe moment nu ne dăm seama... La fel ca volumele sale anterioare – în special Masa pisicii –, acest nou roman al lui Ondaatje este mai concentrat decît Pacientul englez, ca un proiector bine focalizat. Aici totul este iluminat – la început vag, apoi puternic, dar întotdeauna sclipitor. - The Washington Post   Ondaatje pătrunde în lumea plină de spioni și infractori specifică scrierilor lui John le Carre. În romanul lui istoria este văzută cu ochi de copil, cu nedumerire, dar și cu nevinovăție și uluire. - The Wall Street Journal Traducere din limba engleză și note de Ariadna Ponta Fragment din cartea "Lumină de veghe" de Michael Ondaatje: "Nu contează. Important e că atunci când m-am întors spre Molie, am văzut că o privea intens, nu doar pentru ceea ce reprezenta, ci cu o grijă permanentă față de ea. Și toată după-amiaza aceea mi-am amintit curn Walter - haideți să-i spunem de-acum Walter - se uită la oricine se apropia de noi ca și cum putea reprezenta o sursă de pericol. Probabil că au existat zile - în tot timpul acela cât nu am stat cu ei doi, căci aveam treabă cu Zvârluga - când ochii Moliei erau pironiți pe Rachel în felul ăsta protector.  Dar acum știam că și Arthur McCash ne fusese veghetor, că trecea pe la noi acasă o dată sau de două ori pe săptămână ca să ne aibă sub ochi. Dar atunci, după cină, când s-a îndepărtat de mine, am simțit față de el același lucru pe care îl simțisem și la cincisprezece ani. Era în continuare aceeași prezentă solitară, prospăt sosit de la Oxford cu limerickul lui scandalos, imposibil de plasat într-un decor autentic. Deși, dacă l-aș fi întrebat despre anii de școală, sunt sigur că mi-ar fi descris culorile de pe fularul uniformei sau internatul, probabil botezat după vreun explorator englez. De fapt uneori casa de pe Ruvigny Gardens îmi pare încă un fel de teatru de amatori unde un bărbat pe nume Arthur se repede pe scenă să-și recite dialogul stângaci și, când se termină, dispare - unde? Era un rol scris anume pentru el, personajul secundar, care l-a dus până la urmă să zacă pe o canapea din culisele teatrului Bark, cu cămașa albă plină de sângele care începea deja să-i îmbibe și pantalonii. Un moment care rămăsese secret, în afara scenei. Dar imaginea din noaptea aceea îmi tot revine în minte: mama care se duce la el, trăgându-și un scaun, lumina slabă a singurei lămpi din încăpere, gâtul și fața ei frumoasă aplecată să-l pupe scurt pe obraz.  - Pot să te ajut, Arthur? o aud spunând. O să vină un medic...  - Sunt în regulă, Rose. Mama se uită spre mine peste umăr, îi descheie cămașa, i-o scoate din pantaloni ca să vadă cât de grave sunt tăieturile, își scoate eșarfa de bumbac de la gât ca să curețe cu ea sângele ce curge încă. Întinde mâna spre glastra.  - Nu m-a înjunghiat.  - Doar te-a tăiat. Vad. Unde e Rachel?  - E în regulă, spune el. E cu Norman Marshall.  - Cine e asta?  - Zvârluga, spun eu din celălalt capăt al camerei. Și ea se întoarce spre mine, parcă surprinsă că există ceva ce eu știu și ea nu."