Suntem în 1945, Londra de după război. Doi adolescenți, Nathaniel – aka Stitch (14 ani) și Rachel – aka Wren (16 ani) sunt abandonați de către părinți în grija unui vecin straniu, poreclit The Moth – Molia. Nedumerirea și grija celor doi copii crește atunci când în vizită la Molia vin diferiți oameni dubioși, aparent criminali. Printre ei se evidențiază The Darter – Săgeata. Abia peste paisprezece ani, angajat în calitate de arhivar al serviciului britanic, Nathaniel va descoperi adevarul din spatele dispariției misterioase a părinților. Fiind mereu obsedat de trecutul mamei, pe care o considera implicată într-o activitate de spionaj, Nathaniel va încerca să afle cât mai multe detalii din trecutul acesteia, care deși apăruse ulterior în viața lui, nu-i oferise explicațiile atât de așteptate.
The lost sequence in a life, they say, is the thing we always search out.
Întregul roman este defapt o căutare continuă a trecutului mamei cu scopul descoperii de sine. Nathaniel este prins în vâltoarea necunoscutului la o vârstă când avea cel mai mult nevoie de apartenență și identitate. Aceasta îi va marca întreaga existență trăind mereu într-o continuă căutare și o nevoie acerbă de a descoperi trecutul.

When you are uncertain about which way to go as a youth, you end up sometimes not so much repressed, as might be expected, but illegal, you find yourself easily invisible, and organised in the world. Who was Stitch now? Who was Wren?
Mama apare aici drept o figură enigmatică la început, învăluită într-un nor al necunoscutului și misterului. Prin intermediul lui Nathaniel descoperim ulterior adevărata personalitate a mamei care se transformă treptat din mamă iresponsabilă – în femeie eroină. Sau poate cele două fațete au coexistat?!
Personajul pe care l-am îndrăgit aici este Săgeata. Acel bărbat dubios la început. Apărut în viața celor doi adolescenți într-un mod aparent neplanificat, acest pseudo womanizer & pseudo (aparent) bandit, ne cucerește pe parcurs prin suportul oferit celor doi copii, în special lui Nathaniel. Luând rolul de tată al tânărului, el a fost acolo pentru a-l îndruma și pentru a-i face cunoștință cu lumea.
Felul în care Nathaniel află adevărul despre trecut, al mamei și al tuturor persoanelor care i-au fost alături, este puțin credibil. Un deznodământ logic al istoriei ar fi fost o confesiune mamă-fiu. Uneori trebuie să
recunosc efectul de surpriză sau un curs al acțiunii neordinar – atrage. Nu este și cazul aici, povestea și-a pierdut credibilitatea prin toate acele cercetări solo făcute de către Nathaniel și mai ales condițiile și împrejurările în care au fost efectuate. Chiar și Săgeată peste ani este evaziv, nu prea vorbăreț și pare să fi reținut prea puține din perioada războiului. Să fie aceasta o caracteristică definitorie a oamenilor trecuți prin război?!
Cât de dureroase ar fi fost dramele trecutului, cred că își aveau locul în discuțiile de peste ani între mamă și cei doi copii ai ei. Acum adulți, Nathaniel și Rachel păstrează mereu traumele copilăriei ca urmare a abandonului părinților. Ranchiunele nu au putut fi înăbușite nici peste ani, din cauza reticențelor mamei. O discuție sinceră la masa rotundă ar fi pus capăt acestor resentimente.
Per general cartea a fost ok, însă trebuie să recunosc că au fost și multe pasaje care m-au plictisit.





