Lupii din Calla. Seria Turnul intunecat. Vol. 5

Lupii din Calla este partea a V-a din seria Turnul întunecat Roland Deschain și ka-tet-ul sau merg spre sud-est, în căutarea Turnului Întunecat. Dar cărările îi duc la marginea unui orășel de fermieri, Calla Bryn Sturgis, care, o dată la fiecare generație, este atacat de misterioșii Lupi din Bubuit de Tunet. Nimeni nu știe exact ce sunt: înarmați și temuți, oameni care poartă măști de lup sau altceva. De câte ori vin, iau câte un geamăn cu vârsta potrivită. O parte dintre copii se întorc mai târziu, cu mintea pierdută și suferind de gigantism, care îi ucide devreme, în dureri atroce. Nimeni nu a avut până acum curaj să lupte împotriva Lupilor. Vor fi de ajuns armele pistolarilor să-i protejeze pe săteni?   Una dintre cele mai impresionante părți din serie. O capodoperă. - Locus Fragment din romanul "Lupii din Calla, volumul 5 din seria Turnul întunecat" de Stephen King: "- Am trăit toată viața mea în Callă. Am împărțit cu voi apa vieții, am împărțit cu voi khef-ul, iar voi l-ați împărțit cu mine. Acum, rogu-vă, ascultați ce am a vă spune. - Mulțăm-săi, murmurară bărbații. Răspuns standard, dar Tian prinse ceva mai mult curaj. - Vin Lupii, zise el. Andy mi-a spus. Vor fi aici peste treizeci de zile, la următoarea lună plină. Alte murmure înăbușite. Tian desluși disperare, indignare, însă nu și surpriza. Când era vorba de răspândirea veștilor, Andy se dovedea extrem de eficient. - Nici măcar aceia dintre noi care știu să citească și să scrie cât de cât nu au hârtie, continuă Tian, așa că nu vă pot spune sigur când au venit ultima dată. Nu există consemnări, după cum prea bine cunoașteți, ci doar mărturii transmise prin viu grai. Tot ce-mi amintesc eu este că deja mergeam binișor de-a bușilea, așa că înseamnă că au trecut mai mult de douăzeci de ani de atunci. - Douăzeci și patru, se auzi o voce din spatele sălii. - Ba nu, douăzeci și trei, zise una mai din față. Reuben Caverra se ridică în picioare. Era un om rotofei cu fața rotundă și veselă. Doar că acum veseliei de pe chipul lui îi luase locul suferința amară. - Au luat-o pe Ruth, surioara mea, ascultați, rogu-vă. Alt murmur - nu mai mult decât un oftat mai prelung de aprobare - se auzi de la bărbații înghesuiți pe bănci. S-ar fi putut răsfira, însă aleseseră să stea lipiți unul de celălalt. Și Tian își spuse că uneori lipsa de confort putea aduce mângâiere. Reuben zise: - Când au venit, ne jucăm sub pinul cel mare din curte. În fiecare an după aceea am făcut câte un semn în scoarța lui. Și am continuat chiar și după ce au adus-o. Sunt douăzeci și trei de semne, adică douăzeci și trei de ani. Și se așeză la loc. - Nu contează dacă-s douăzeci și trei sau douăzeci și patru, continuă Tian. Cei care au fost copilași atunci când au venit Lupii au crescut și au copilași la rândul lor. Așa că jigodiile alea au de unde alege. Au de unde-și alege copilașii. Se întrerupse, dându-le răgaz să își imagineze singuri ce urma spună. - Cu condiția să permitem una ca asta, zise el în cele din urmă. Cu condiția să le permitem Lupilor să ne ia copilașii, să-i ducă în Bubuit de Tunet, și apoi să ni-i aducă înapoi bolanzi la cap.”