Macelaria Kennedy

Luni dimineața, pe Strada Cimitirului din orășelul Luna de Jos, va avea loc deschiderea unui nou magazin, cu o denumire insolită: Măcelăria Kennedy. În jurul acestui eveniment, pus la punct în cele mai mici detalii, se derulează un carusel de întîmplări năucitoare, petrecute timp de trei zile și trei nopți, înainte de inaugurare, cu personaje simpatice, grave și totodată pline de umor, cu îngeri durdulii, licurici, drăcușori roșii, țînțari vampirici și berze costelive visînd la o țară unde plouă cu broaște. O lume care se dezlănțuie sub efectele tandre ale încălzirii globale și ale eclipsei totale de soare. Un roman burlesc, un roman comic, atins pe alocuri de dramatism, cu pagini care provoacă hohote de rîs, dar și cu povești de dragoste de o poetică senzualitate. „Dar cine o fi Kennedy, vreun măcelar celebru?”, întreabă, hamletian, unii locuitori din Luna de Jos. Imuni la marile probleme ale omenirii, îngerii ridică, indiferenți și candizi, din umeri… Fragment din roman: "Părăsind malul Someșului, Doris grăbi pasul. La această oră, Relu e scufundat în somnul de după prima alcoolizare a zilei. La stadion, mai toți îi dau de băut. El percepe ofertele lor ca pe niște gesturi de prietenie, o recunoaștere a ceea ce a fost odată. De fapt, e milă amestecată cu perversa plăcere de a vedea cum i se frîng picioarele fostei vedete fotbalistice. Un soi de bucurie aproape sadică. Ea zace în mulți oameni, în stare latentă, pîndind momentul cînd să iasă la suprafață.. La copii se manifestă dezinvolt, ascunsă sub masca inocenției și a inconștienței. Într-adevăr, Relu dormea adînc. Fruntea îi era acoperită de bobite de sudoare. Printre buzele întredeschise, respirația hîrîită ieșea însoțită de gemete și miros greu de alcool, amestecat cu tutun ieftin. Dormea pe o parte, doar cu chiloții pe el, cu genunchii adunați, în poziția fătului. I se vedeau oasele sub pielea gălbuie, aproape transparentă. Arătă ca și cum ar fi nimerit din greșeală într-o casă străină, de unde nu a mai avut puterea să iasă. A căzut, doborît de oboseală. Doris își luă sacoșa și ieși în holul blocului. Comanda un taxi, hotărîtă să nu se mai gîndească o vreme la nimic. Relu se trezi cam după două ore de somn. Își simțea trupul inundat de transpirație. Se tîrî pînă sub duș. Dădu drumul la apă rece. Prin găuri se scurse o apă clocită, lipsită de personalitate. Relu avu senzația că transpiră și mai abundent, că o viță pusă la jug. Băieții din vechea echipă în care activase, pe vremea cînd tinerețea și talentul îi ieșeau prin toți porii, i-au propus o nocturnă înainte de a demara cheful. O partidă pe terenul cu gazon din plastic al cartierului. Îl închiriază pentru o oră, suficient să fugă după minge, s-o paseze fiecare cum mai poate și s-o bage în porțile mici, lipsite de apărare. Erau cinci, cu Relu șase. Două echipe de cîte trei jucători. Relu evitase astfel de ieșiri. De data asta, băieții l-au somat; dacă nu vine cu ei, îl lăsă baltă și chefuiesc în altă parte! Își descoperi echipamentul într-o ladă din pivniță, adunat într-o sacoșă. Mirosea a statut, a vechi, a mucegai. A uitare. Îi e teamă. ÎI lăsă picioarele, i se înmoaie genunchii, gleznele. I se gîtuie respirația. Nici nu-și mai amintește cum trebuie lovită mingea. Sîntem doar între noi, Relule, la naiba! E noapte, cui ce-i păsă cum jucam? Ne mișcăm și noi puțin, ne alimentăm pofta de mîncare și de băutură. Avem teancuri de cotlete și mormane de cîrnați de toate formele și alcool pentru un batalion, așa că termină cu fasoanele astea de baba virgină! Îți activezi și tu mușchii. Arăți ca un schelet ambulant! În principiu, băieții aveau dreptate. Se îmbracă. Descoperi că-i tremură ușor mîinile. Tricoul s-ar putea destrăma, șorțul de asemenea, zac de ani în ladă. Și jambierele, ghetele cu crampoane, unele s-au rupt, altele sînt crăpate. "