PDF

Cartea Mama. Istoria unei priviri PDF

de Ioan Stanomir

Mama. Istoria unei priviri, Ioan Stanomir – copertă

Cauți Cartea Mama. Istoria unei priviri PDF de Ioan Stanomir? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Mama. Istoria unei priviri - Ioan Stanomir

Scriitor de mare forță și mare eleganță (aflat, așa cum se vede la fiecare pagină ori paragraf, în stare de grație), Ioan Stanomir rotunjește, odată cu această carte, un triptic fără termen de comparație, cel puțin în literatura noastră. Și, se va remarca încă de la primele paragrafe ale acestei atât de frumoase cărți, e un cuvânt care apare des, ritmic, aproape obsedant. Un fel de dirijor de mantre, un fel de marker rafinat al unor versete speciale (melancolice, delicate și, mai ales, ale iubirii). Și­urile de aici cadențează, dantelează fin un discurs al unei etici a neuitării și al unei estetici discrete a inteligenței inimii. Și poate că această carte ne invită și ne ajută să cădem pe gânduri și să privim în noi înșine. Și poate că este un fel de undă de tracțiune care ne va duce adânc în istorie, în cea mai vastă istorie, aceea a sufletului. Și poate că fiind bine, cât mai bine ancorați în această istorie, vom înțelege  mai limpede ce înseamnă să locuim și să privim către un timp privilegiat. Un timp al culturii al literaturii, în mod aparte, și al iubirii. - Cristian Pătrășconiu

Cauți Mama. Istoria unei priviri în format PDF? Gândește-te la Ioan Stanomir.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Ioan Stanomir a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Ioan Stanomir a investit-o în Mama. Istoria unei priviri.

VERIFICĂ VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Mama. Istoria unei priviri

Cine a scris cartea Mama. Istoria unei priviri?

Mama. Istoria unei priviri a fost scrisă de Ioan Stanomir.

Câte pagini are Mama. Istoria unei priviri?

Mama. Istoria unei priviri are 128 de pagini.

Unde găsesc Mama. Istoria unei priviri în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Mama. Istoria unei priviri?

Compară prețurile pe pagina cărții Mama. Istoria unei priviri sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Ioan Stanomir

Ai mai jos lista de cărți scrise de Ioan Stanomir. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.