Aș putea spune că Maria Magdalena este o veche cunoștință. Adeseori, în copilărie, am admirat-o în pictura de pe peretele bisericuței din satul meu natal. Acolo, ea apărea însoțită de alte Femei Mironosite care aduceau balsamurile, un ultim omagiu oferit trupului lui Iisus. În liturghia ortodoxă noi celebrăm aceste «Mironosițe» în perioada de după Paști. Le omagiem pentru fidelitatea lor, fidelitate supremă, dincolo de moarte. Nu voi cita numele tuturor acestor femei. O voi aminti doar pe una dintre ele: Maria din Magdala cunoscută mai curent sub numele de Măria Magdalena. Pentru ce numele ei s-a fixat atât de solid în memoria mea? Probabil datorită tatălui meu, preot ortodox, care mi-a povestit despre Maria Magdalena că, în timp ce Iisus ședea la masă în casa unui fariseu, ea a îndrăznit să se apropie de el, să-i ude cu lacrimi picioarele, apoi să le șteargă cu părul ei, să le sărute și să le ungă cu un parfum dintre cele mai scumpe. Sau că în dimineața Paștelui ea ar fi fost prima care l-a întâlnit pe Iisus și s-a aruncat la picioarele lui. Nu este de mirare că un destin atât de neobișnuit să-i inspire pe artiști. Cu ocazia călătoriilor mele și a diferitelor lecturi am avut posibilitatea să o întâlnesc pe Măria Magdalena în somptuoasele tablouri ale lui Veronese, Caravaggio sau Georges de La Tour, un pictor originar din Lorrena, regiune din Franța unde locuiesc acum. Am admirat aceste tablouri chiar dacă mi-a fost greu să o regăsesc pe Măria Magdalena din copilăria mea. Pentru ce ne este prezentată, de cele mai multe ori, ca și cum ar suferi o pedeapsă, cufundată în contemplarea taciturnă a unui craniu uman? «Ea plânge ca o Magdalenă» după cum spune o expresie franceză. Dar unde este bucuria de a-l fi întâlnit pe Iisus? Unde este bucuria de a se ști iertată și iubită? și iată că într-o zi, la Metz, într-o mică sală de teatru, am avut un șoc. Am întâlnit-o pe Măria Magdalena pe care o iubeam. Singură în scenă, într-un decor sobru, o actriță dădea glas Măriei trecătoarea. Pe un foarte frumos text de Pierre-Marie Beaude, Maria își povestea viața de femeie liberă dar, în același timp, înlănțuită. Femeia niciunui bărbat, dar femeie pentru toți bărbații, eliberată de orice supunere domestică dar simțind asupra ei, disprețul tuturor oamenilor de treabă. Femeia care simțea în adâncul ființei ei mușcăturile tuturor demonilor care o posedau. Apoi, pentru ea, a fost o întâlnire. Cea care i-a răscolit viața. Un om a privit-o pe Măria cu o privire pe care ea nu o cunoscuse niciodată. Măria trecătoarea cunoștea privirea oamenilor, știa să o judece și chiar să o comercializeze la un preț bun. Ea știa foarte bine să analizeze acele priviri tulburi ale dorinței și ale mustrării. Privirea lui Iisus era de un alt ordin. Era o privire prietenoasă, o privire care liniștea, care te ridică, care te salvează. Povestirea lui Pierre-Marie Beaude ne oferă posibilitatea să vedem calitatea acestei întâlniri. Într-un stil sobru, dar poetic în același timp, fără emfază care arde în focul pasiunii, «Măria trecătoarea» ne descrie bucuria nespusă, greu de exprimat a acestei întâlniri. Propunându-i autorului să traduc această povestire care m-a impresionat și emoționat în mod deosebit am vrut să fac un cadou prietenilor mei români, cei care trăiesc în frumoasa noastră țară precum și celor ce i-au trecut frontierele. Pentru ca toți să aibă bucuria de a o întâlni pe Măria trecătoarea și, de asemenea, pe Acela pe care ea l-a iubit atât de mult. - Paula HRISTESCU ricuței din satul meu natal. Acolo, ea apărea însoțită de alte Femei Mironosite care aduceau balsamurile, un ultim omagiu oferit trupului lui Iisus. În liturghia ortodoxă noi celebrăm aceste «Mironosițe» în perioada de după Paști. Le omagiem pentru fidelitatea lor, fidelitate supremă, dincolo de moarte. Nu voi cita numele tuturor acestor femei. O voi aminti doar pe una dintre ele: Maria din Magdala cunoscută mai curent sub numele de Măria Magdalena. Pentru ce numele ei s-a fixat atât de solid în memoria mea? Probabil datorită tatălui meu, preot ortodox, care mi-a povestit despre Maria Magdalena că, în timp ce Iisus ședea la masă în casa unui fariseu, ea a îndrăznit să se apropie de el, să-i ude cu lacrimi picioarele, apoi să le șteargă cu părul ei, să le sărute și să le ungă cu un parfum dintre cele mai scumpe. Sau că în dimineața Paștelui ea ar fi fost prima care l-a întâlnit pe Iisus și s-a aruncat la picioarele lui. Nu este de mirare că un destin atât de neobișnuit să-i inspire pe artiști. Cu ocazia călătoriilor mele și a diferitelor lecturi am avut posibilitatea să o întâlnesc pe Măria Magdalena în somptuoasele tablouri ale lui Veronese, Caravaggio sau Georges de La Tour, un pictor originar din Lorrena, regiune din Franța unde locuiesc acum. Am admirat aceste tablouri chiar dacă mi-a fost greu să o regăsesc pe Măria Magdalena din copilăria mea. Pentru ce ne este prezentată, de cele mai multe ori, ca și cum ar suferi o pedeapsă, cufundată în contemplarea taciturnă a unui craniu uman? «Ea plânge ca o Magdalenă» după cum spune o expresie franceză. Dar unde este bucuria de a-l fi întâlnit pe Iisus? Unde este bucuria de a se ști iertată și iubită? și iată că într-o zi, la Metz, într-o mică sală de teatru, am avut un șoc. Am întâlnit-o pe Măria Magdalena pe care o iubeam. Singură în scenă, într-un decor sobru, o actriță dădea glas Măriei trecătoarea. Pe un foarte frumos text de Pierre-Marie Beaude, Maria își povestea viața de femeie liberă dar, în același timp, înlănțuită. Femeia niciunui bărbat, dar femeie pentru toți bărbații, eliberată de orice supunere domestică dar simțind asupra ei, disprețul tuturor oamenilor de treabă. Femeia care simțea în adâncul ființei ei mușcăturile tuturor demonilor care o posedau. Apoi, pentru ea, a fost o întâlnire. Cea care i-a răscolit viața. Un om a privit-o pe Măria cu o privire pe care ea nu o cunoscuse niciodată. Măria trecătoarea cunoștea privirea oamenilor, știa să o judece și chiar să o comercializeze la un preț bun. Ea știa foarte bine să analizeze acele priviri tulburi ale dorinței și ale mustrării. Privirea lui Iisus era de un alt ordin. Era o privire prietenoasă, o privire care liniștea, care te ridică, care te salvează. Povestirea lui Pierre-Marie Beaude ne oferă posibilitatea să vedem calitatea acestei întâlniri. Într-un stil sobru, dar poetic în același timp, fără emfază care arde în focul pasiunii, «Măria trecătoarea» ne descrie bucuria nespusă, greu de exprimat a acestei întâlniri. Propunându-i autorului să traduc această povestire care m-a impresionat și emoționat în mod deosebit am vrut să fac un cadou prietenilor mei români, cei care trăiesc în frumoasa noastră țară precum și celor ce i-au trecut frontierele. Pentru ca toți să aibă bucuria de a o întâlni pe Măria trecătoarea și, de asemenea, pe Acela pe care ea l-a iubit atât de mult. Paula HRISTESCU - See more at: http://vicovia.ro/cărți/maria-trecătoarea-detail#sthash.5yiyEhXN.dpuf
