SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ LUPTĂM ÎMPOTRIVA BĂTĂUȘILOR Atunci când își pierde bunicul, Aaron împreună cu prietenul său, Norbert, decid să construiască o cabană pe care să o vopsească în maro. Însă trei băieți mai mari le distrug construcția. Cei doi hotărăsc să se răzbune și, împreună cu Clară, se transformă noaptea în... supereroi. Puterile lor constau în a vopsi lucrurile în maro, negru și albastru. O poveste scrisă cu umor despre prietenie, despre legătura dintre nepoți și bunici și despre revanșa celor aparent timorați și lipsiți de ajutor. Fragment din volumul "Maro" de Hâkon Ovreas: „— Nu vă atingeți de măr! strigă mama lui. Tatăl lui Aaron sări în picioare. Alergă până pe verandă, își înhață pantofii și ieși. Siluetele dispărură prin gardul viu. Aaron se repezi spre ușa de la intrare, deschise și înainta pe verandă pentru a cerceta întunericul. Era liniște. Începea să-i fie frig la mâini. În acel moment, trei umbre aplecate asupra bicicletelor trecură în trombă pe drum. În ciuda întunericului, ghidonul mare al bicicletei lui Viggo de la Ville era ușor de recunoscut. — Ce bandă de huligani! exclamă tatăl lui Aaron în timp ce se întorcea în casă. Păcat că n-am avut timp să-i pocnesc! — Nu am chef să ne hărțuiască cineva, spuse mama lui Aaron. Reîncepu filmul, iar Aaron avu dreptul să se mai uite puțin. Până la următoarea pauză de publicitate. Întins în pat, băiatul stătea cu ochii larg deschiși. Auzea limpede biciclete derapând pe pietriș și i se părea că aude și hohote de râs. Când se ridică pentru a spiona drumul cufundat în umbră, constată că era pustiu. Se băgă din nou în pat și scoase ceasul de buzunar. Tot învârti butonul în ambele sensuri. Degeaba: acele nu se mișcau. Puse ceasul sub pernă. Imposibil să adoarmă. De fiecare dată când simțea că îl fură somnul, i se părea că de afară se auzeau strigăte, râsete și zăngănit de biciclete. La un moment dat, îi auzi pe părinții săi ducându-se la culcare. Aprinse cu grijă lumină și deschise dulapul. Acolo strecurase cutiile cu vopseaua mătușii Esther. Deschise una și cufundă un stilou în lichidul dens. Nu era ușor de amestecat. Pasta era destul de groasă cât să-și poată scrie numele înăuntru: A-A-R-O-N. Literele pe care le trasase dispărură foarte repede și suprafața redeveni egală. Scrise în continuare: M-A-A-R-R-O-N. Privi un moment literele care se topeau în lichid. Și scrise încă o dată: MARO. Se ridică brusc în picioare. Cotrobăind în dulap, descoperi un pantalon maro. Pe etajera de deasupra, găsi un tricou cu mâneci lungi, în dungi maro și negre. După care, se strecură în sufragerie. Cuvertura maro-deschis era întinsă pe canapea. O luă în cameră și și-o petrecu în jurul gâtului. Nu era deloc o pelerină rea, dar nodul era puțin cam mare. Luă foarfeca din sertarul biroului și decupa o crăpătură în formă de semilună, prin care își putea strecura capul. Era perfect. Api, își petrecu în jurul capului bucata de cuvertura rămasă, pentru a-și confecționa o mască. O mască adevărată de bandit. Se duse în baie ca să se vadă în oglindă. Nu mai era doar Aaron: în fața lui stătea Maro, supereroul! Inima îi bătea nebunește sub costumul maro. Agățată de o ușă a dulapului atârna o curea a mamei, și ea maro. Ar fi o centură grozavă de supererou.”
