Materiile intunecate Vol.2: Pumnalul tainuit

    Curajoasă Lyra se trezește într-o lume nouă, nesigură, bântuită de Spectre care se hrănesc cu suflete. Zeci de îngeri își află zborul în înaltul cerului din Cittagazze. Dar fata nu e singură în aventura ei: îl întâlnește pe Will Parry, un băiat de doisprezece ani devenit fugar după ce a omorât un bărbat care intrase în casa lui. În goana lor primejdioasă de la o lume la alta, Lyra și Will descoperă un obiect încărcat cu o putere covârșitoare. Cu fiecare pas, cei doi se apropie însă de o amenințare mult mai mare – adevărul cutremurător al propriului lor destin.      Fragment din romanul "Materiile întunecate Vol.2: Pumnalul tăinuit" de Philip Pullman:     “Will încerca. Dar îi vâjâia capul, mâna stângă îi pulsa de durere, își văzu din nou degetele căzute pe acoperiș, apoi îi veni în minte mama, sărmana lui mamă... Ce-ar fi spus ea? Cum l-ar fi consolat? Cum ar fi putut-o el liniști vreodată? Puse cuțitul pe masă și se ghemui pe vine, strângându-și la piept mâna rănită și plângând. Îndurase deja prea mult. Suspinele îi sfâșiară pieptul, lacrimile îl podidiră șuvoi și începu să plângă pentru ea, pentru sărmana lui mamă speriată și nefericită, pe care o iubea enorm și pe care o abandonase... O abandonase...    Era disperat, dar simți imediat ceva extrem de neobișnuit. Își șterse ochii cu dosul palmei sănătoase și izbuti să vadă capul lui Pantalaimon așezat pe genunchiul lui. Daimonul se transformase în câine-lup și se uită la el cu ochi umezi și triști. Se apucă să lingă de mai multe ori rana lui Will, apoi își lăsă din nou botul pe genunchiul lui.     Will nu știa nimic despre tabuul din lumea Lyrei care interzicea oricui să atingă daimonul altui om. Nu-l atinsese înainte pe Pantalaimon din politețe, nu pentru că ar fi avut vreo reținere. În schimb, Lyrei i se tăiase răsuflarea. Daimonul procedase așa din proprie inițiativă, iar după puțină vreme se retrăsese și i se așezase pe umăr în chip de cea mai mică dintre molii. Bătrânul îi urmărise cu interes, dar fără mirare. Mai văzuse daimoni în viața lui; umblase și el prin alte lumi.     Gestul lui Pantalaimon se dovedi eficient. Will își înghiți nodul din gât, își șterse lacrimile și se ridică iar în picioare.     - Bine, încerc din nou, zise el. Spuneți-mi ce să fa     De data asta își sili mintea să se concentreze așa cum îi spusese Giacomo Paradisi, scrâșnind din dinți, tremurând de încordare și transpirând de efort. Lyra se simți ispitită să-l întrerupă, pentru că ea înțelegea procesul. La fel ca dr. Malone și că poetul Keats, cine-o fi fost și ăla, știa că nu putea obține ce voia prin strădanie și încordare. Dar își ținu gura și își încleștă palmele."