Memoriile unui Pierde-Tara

Mă întreb adeseori și, cu trecerea vremii, întrebarea asta devine tot mai insistentă, dacă nu cumva totul a început din clipa în care am pus piciorul pe puntea acelui vas alb, un superb briccu trei catarge pe care viitorii marinari învățau abc‑ul navigației. Era ancorat la un chei mai retras, iar silueta lui se desprindea net dintre puținele nave care ajungeau pe atunci până în portul nostru, vase vechi de tonaj mic, cu copastia pătată de catran și de rugină, vase sub pavilion panamez ori liberian, alături de caice turcești din lemn!