Cartea a cunoscut o ecranizare celebră în 1961, cu Audrey Hepburn în rolul principal. Mic dejun la Tiffany este povestea unui scriitor care își amintește că a cunoscut-o în urmă cu cincisprezece ani, pe cînd locuia într-un vechi apartament din New York, pe Holly Golightly, o fată excentrică și misterioasă, care locuia în aceeași clădire. În scurt timp, scriitorul aspirant de atunci și fața aceasta ciudată, pe a cărei carte de vizită era scris „călătoare”, devin prieteni apropiați, iar opiniile și modul de viață neconvențional, precum și lucrurile neobișnuite pe care le află despre trecutul și aventurile prin care a trecut vecina să ajung să-l fascineze tot mai mult. Firul narativ simplu, liniar al microromanului îi permite lui Capote să-și rafineze stilul caracteristic minimalist, într-o formă vie și proaspătă, care i-a adus un succes masiv la critica și public. Truman Capote, omulețul acesta plin de curaj, este cel mai împlinit scriitor al unei generații din care fac și eu parte. Frazele lui sînt perfecte pînă la detaliu, ritmul poveștilor lui este impenetrabil. N-aș schimba o virgulă în Mic dejun la Tiffany. - Norman Mailer Cartea lui Truman Capote poate fi citită ca o variațiune a povestii Cenușăresei: destinul unei tinere ale cărei aspirații o ajuta să treacă printr-o adolescentă tulbure, dar care nu-i aduc și fericire pînă la adînci bătrîneți. Este, cu alte cuvinte, o imagine a formării, care sugerează oricărei cititoare – și, de ce nu, oricărui cititor – că orice schimbare de sine, orice scop, oricît de greu de atins, e la îndemînă oricui, chiar cînd totul pare imposibil. - The Guardian Apariția în anii ‘60 a unei cărți ca Mic dejun la Tiffany a schimbat fața literaturii mondiale și a dat posibilitatea culturii pop americane să-și reevalueze posibilitățile. - USA Today
Fragment din volumul "Mic dejun la Tiffany" de Truman Capote:
“În ajunul Crăciunului, Holly și Mag au dat o petrecere și m-au chemat să le ajut să împodobească pomul. Nu știu cum reușiseră să vâre bradul acela în apartament. Crengile de sus se turteau de tavan, iar cele de jos se întindeau de la un perete la altul; în ansamblu, nu se deosebea prea mult de bradul uriaș care se înălța de Crăciun în Rockefeller Plaza. În plus, ar fi fost nevoie de un Rockefeller ca să-l împodobească, căci înghițea beteala și globurile de parcă ar fi fost zăpada care se topește. Holly a sugerat să dea o fugă până la magazinul Woolworth să fure niște baloane; ceea ce a și făcut; și pomul a căpătat o înfățișare plăcută. Am ciocnit un pahar în cinstea operei noastre și Holly a spus:
- Uită-te în dormitor. Ai un cadou acolo.
Aveam și eu un cadou pentru ea; un pachețel în buzunar, care mi s-a părut și mai mic atunci când am văzut, în mijlocul patului, legată cu panglica roșie, splendida colivie din vitrină.
- Dar, Holly, e îngrozitor!
- Absolut de acord; dar am crezut c-o vrei.
- Dar banii! Trei sute cincizeci de dolari!!
- Câteva drumuri suplimentare la toaletă ca să mă pudrez, zise ea ridicând din umeri. Promite-mi totuși ceva. Promite-mi că n-o să închizi niciodată o pasăre vie în ea.
Am vrut s-o sărut, dar ea a întins mâna.
- Dă-mi, a zis ea, atingând ușor pachețelul din buzunar.
- Mă tem că nu e mare lucru.
Și nu era: o medalie cu Sfântul Cristofor. Dar cel puțin o luasem de la Tiffany.
Holly nu era fata care să păstreze ceva și cu siguranță că între timp a rătăcit medalia, a uitat-o în vreun geamantan sau în cine știe ce sertar, într-o cameră de hotel. Dar colivia o am încă. Am cărat-o cu mine la New Orleans, Nantucket, prin toată Europa, în Maroc și Indiile de Vest."
