Micromegas, după ce făcu un ocol, ajunse în planeta Saturn. Oricât de obișnuit era el să vadă aspecte noi, la început, când văzu cât e de mic globul acesta și cât de mărunți sunt locuitorii lui, nu-și putu ține zâmbetul acela de superioritate pe care îl au chiar oamenii cei mai înțelepți. Pentru că, la urma urmei, Saturn e numai de 900 de ori mai mare decât Pământul și cetățenii de pe acele meleaguri sunt niște pitici nu mai înalți de vreo 1000 de stânjeni. La început Micromegas râse nițel de oamenii aceștia, cam așa cum un muzician italian, când vine în Franța, râde de muzica lui Lully. Dar, fiindcă era un ins cu judecată, își dădu repede seama că o ființă care gândește poate foarte bine să nu fie ridicolă pentru că are numai 5000 de palme înălțime. După ce răspândi uimire printre dânșii, Micromegas se obișnui cu saturnienii. Legă o strânsă prietenie cu secretarul Academiei din Saturn, un om de duh care, ce-i drept, nu descoperise nimic, dar care făcea dări de seamă foarte bune despre descoperirile altora și care făcea binișor versuri mărunte și calcule uriașe. Voi însemna aici, pentru mulțumirea cititorilor, niște vorbe ciudate pe care le rostiră odată între dânșii Micromegas și domnul secretar. - [Fragment]
