Cartea Minunata lume noua PDF

     Romanul a inspirat în 1998 o cunoscută ecranizare SF, avîndu-i în distribuție pe Peter Gallagher, Leonard Nimoy și Tim Guinee.      Minunata lume nouă pornește de la ideea unei societăți distopice care, pentru a-și controla cetățenii, recurge la orice subterfugiu: de la transformarea rasei umane și manipularea ei genetică pînă la mascarea minciunii în adevăr absolut. Rezultatul este o combinație de realități totalitare și scene din cel mai pur SF, în care cărțile sînt arse și singura cultură acceptată se naște din preceptele unui conducător megaloman, în care apariția unei ediții din Operele complete ale lui Shakespeare poate duce la răsturnarea unui regim absurd, în care oamenii sînt concepuți în imense incubatoare, iar cei neatinși încă de morbul acestei „civilizații” sînt izolați în rezervații.     „E o experiență înfiorătoare să descoperi cît de multe dintre predicțiile satirice ale lui Huxley au devenit realitate într-o perioadă atît de scurtă.” (The New York Times Book Review)            Fragment:       “Trecură pragul și se treziră pe o terasă largă. Sub ei, încadrată de case înalte, se întindea piața satului, plină de indieni. Paturi viu colorate, pene înfipte în părul negru, licăriri de turcoaze și trupuri negre strălucind de sudoare. Lenină își duse iarăși batista la nas. În spațiul liber din centrul pieței erau două estrade circulare din cărămizi și lut frămîntat cu picioarele - în mod evident acoperișuri ale unor încăperi subterane, căci în centrul fiecărei estrade era cîte o răsuflătoare deschisă, cu o scăriță ce ducea spre întunericul din adînc. De acolo, din adîncuri, se înălțau cîntări de fluiere și apoi aproape că se pierdeau în răpăitul neîndurător, persistent, necontenit al tobelor.    Leninei îi plăcură tobele. Închizînd ochii, se lăsă în voia tunetelor lor înfundate, care se succedeau la intervale regulate, îngăduindu-le să-i invadeze complet conștiința, pînă cînd, în cele din urmă, nu mai rămase nimic pe lume decît acea pulsație profundă a sunetelor. Îi reamintea liniștitor Leninei de zgomotele sintetice produse la Ritualurile Solidarității de sărbătorirea Zilei lui Ford. „Orgie și beție, orgie și magie”, repetă în sinea ei. Tobele acelea băteau exact aceleași ritmuri.     Deodată se produse o izbucnire de cîntece - sute de voci bărbătești strigînd din răsputeri, feroce, la unison, metalice și aspre. Cîteva note prelungi, apoi tăcere, pe urmă bubuitul mocnit al tobelor; apoi notele acute, ca un fel de nechezat ascuțit, răspunsul unei femei. Și din nou tobele; apoi iarăși afirmarea sălbatică a bărbăției, rostită de vocile profunde, de bas. Ciudat - da. Locul era ciudat, la fel și muzica, la fel și hainele, și gusele, și bolile de piele, și bătrînii. Dar spectacolul în sine - acesta nu părea să aibă nimic ciudat în el.”