Misteriile lui Mithra. De la originea cultului până la influența religioasă asupra Imperiului Roman Mithra, Sol Invictus, a avut nevoie de trei secole pentru a deveni unul dintre zeii favoriți ai aristocrației romane și ai curții imperiale. Misteriile acestui cult s-au propagat de la Est la Vest grație comerțului cu bunuri orientale și sclavi, dar și prin deciziile tactice de extindere a armatei române. Această religie a magilor și-a demonstrat miezul de adevăr tocmai prin larga răspândire a ideilor sale de-a lungul imperiului și integrarea lor în noile valuri religioase: idea de Iad și Ceruri, eficacitatea Misteriilor în curățarea păcatelor și învierea trupului după moarte, puterea astrelor asupra omului – toate aceste idei nu erau sortite să piară odată cu apariția creștinismului. Practicile sacre ale cultului mithraic au continuat să existe întrețesute în ritualurile sărbătorilor creștine, în obiceiurile populare de pe întregul continent și prin știința astrologiei. În căutarea acestui misterios fir de aur, Cumont deșiră țesătura istoriei, arătându-ne cum a ajuns până la noi, transfigurată, povestea lui Mithra mesitiș – „mediatorul” dintre zeul inaccesibil și incognoscibil, domnind în sferele eterice, și omenirea care se lupta și suferă în lumea de jos; Mithra, cel care va coborî din nou pe pământ și îi va readuce pe oameni la viață, ridicându-i din morminte și unindu-i într-o mare adunare, pe care Zeul Adevărului o va împărți în „buni” și „rai”. Cei convertiți se considerau purificați de propriile păcate prin abluțiunile ritualice, iar acest botez le ușura conștiința de povara grelei lor responsabilități. Ieșeau întăriți din aceste agape sacre, care ofereau promisiunea unei vieți mai bune, unde suferințele din această lume își vor găsi răsplata deplină. Răspândirea uimitoare a mithraismului se datorează în mare măsură acestor iluzii uluitoare, care ar putea părea ridicole dacă nu ar fi atât de profund și total umane. Membrii acestor modeste societăți se considerau posesorii privilegiați ai unui corp străvechi de înțelepciune, provenind din Orientul îndepărtat. Discreția cu care aceste secrete de neînțeles erau înconjurate creștea venerația pe care o inspirau, căci Omne ignotum pro magnifico est, tot ce e necunoscut e grandios. Cultul lui Mithra presupunea desfășurarea unor ceremonii riguroase, conforme cu liturgica mazdeeană. Ofrandele sacrificiale […] erau precedate sau însoțite de obișnuitele libații cu sucul de Haoma și de recitarea rugăciunilor ritualice, având întotdeauna o legătură de nuiele sacre în mână.
