Misterul mașinuțelor chinezești este o colecție de patruzeci de povestiri și tot atîtea episoade din viața unui (viitor) scriitor. Scriitorul nu e neapărat același care și-a pus numele pe copertă, dar nici foarte diferit de el, și, ajuns la vîrsta de patruzeci de ani, rememorează cu nostalgie cîteva dintre momentele mai mult sau mai puțin definitorii care i-au marcat copilăria și adolescenta. Patruzeci de povestiri care relaționează între ele și în care memoria și ficțiunea se completează reciproc pentru a forma un univers personal populat cu tot felul de creaturi, cînd blînde, cînd fioroase, cînd amuzante, cînd melancolice, cînd protectoare, cînd reci, cînd pur și simplu ciudate. „Torturat, ca noi toți, de un irepresibil sindrom Peter Pân, Florin Irimia pornește, în Misterul mașinuțelor chinezești, în căutarea propriilor «à côte de chez…». Adică își retrăiește, scriind, propria copilărie petrecută în decorul sordid al ultimului deceniu comunist, transmutind viața imediată a copilului într-o introspecție de multe ori dureroasă. Căci nu atît mulțimea de întîmplări comice și de «faze», cum ar spune Ovidiu Verdes, pe care autorul și le amintește, povestindu-le cu un talent și o plăcere evidente, sînt partea cea mai intensă a cărții, ci căutarea obsedantă a vechilor traume, a crăpăturilor din porțelan, a punctelor freudiene de calcifiere din propria biografie, atîta vreme refulate, prin care autorul își citește, ca-n liniile din palmă, viața actuală. Florin Irimia nu căută copilul pierdut, copilăria pierdută, ci, prin ele, se caută pe sine însuși. În acest proces, ficționalizarea, mergînd pînă la construirea amintirilor-paravan și la modelarea întîmplărilor în sens estetic, este uneori evidentă și necesară: un coșmar străvechi, cu mama care-și decapitează fiul, e retrăit în realitate odată cu moartea tragică a acesteia. O întîmplare de o mare cruzime, cea a descoperirii de către copil a jucăriilor care nu erau pentru el, îl aduce-n lumină pe tata, marele histrion al cărții, cel care schimbă măști și femei ca un prestidigitator. Ei sînt cu adevărat eroii «misterelor» lui Florin Irimia, drama divorțului părinților (mai curînd pusă-n scenă decît cu adevărat rememorată) e adevărata miză, de o tristețe de multe ori insuportabilă, a cărții sale. Dincolo de toate acestea, povestirile din volum respira o ingenuitate, o naturalețe, o lipsă de fasoane literare care mie mi-au amintit de cărțile lui Cezar Paul-Bădescu și mi-au plăcut mult. Sper să placă și cititorilor.” (Mircea Cărtărescu)
