Care va să zică "Era Punk" ! Un titlu ce necesită de la bun început o încadrare spațio-temporală, din moment ce există tendința de a reduce punk-ul la Sex Pistols și de a-I limita la Marea Britanie a anilor 1976-1980. Lucrurile stau însă puțin altfel: punk-ul a fost importat din Statele Unite, unde copilărise în garajele în care așa numitele trupe de garage-punk se dezlănțuiau cu entuziasmul specific vârstei (și perioadei), ignorând cu desăvârșire lipsa unor mijloace tehnice performante. Când anume apăruse nu se poate spune cu exactitate, însă cu siguranță că Eddie Cochran sau Gene Vincent au fost niște precursori. Oricum, termenul devine consacrat atunci când, în decembrie '75, Legs McNeil și John Holmstrom înființează la New York revista "Punk". McNeil susține că l-a împrumutat din serialele polițiste ale anilor '70 în care scursorile societății erau alintate de Kojak & Co. cu apelativul "hei tu, punk nenorocit!". După 1956 (revoluția rock'n'roll) și 1966 (consacrarea genului psychedelic), 1976 reprezintă o altă linie de demarcație în istoria rock-ului — explozia punk. Perioada era caracterizată de criza energetică mondială și de terorismul internațional, teren propice pentru escaladarea violenței. Anii '70 se dovedeau a fi exact opusul anilor '60, materialismul înlocuise idealismul, iar mediocritatea și conformismul luaseră locul geniului și excentricității. Civilizația Punk se năștea din ruinele fostului underground... - Ernesto Bianchi, fragment din prefața cărții
