Mitologii subiective: Eric Clapton. Biografia legendarului chitarist britanic. Prima dată l-am ascultat pe Clapton împreună cu John Mayall, în (acum) celebrul "Bluesbreakers"- deja istorie...Eram elev, la Brașov, și m-am uitat repede pe coperta discului, să țin minte numele acestui chitarist - nou pentru mine, incredibil de viu și de special. Acum 47 de ani, dar îl acult cu aceeași bucurie și îl consider un mare muzician, un neegalat și fin chitarist - ce să mai spun? Îl citez (aproximativ) pe Nichita Stănescu și scriu aici, pentru acest domn, "Ce bine că ești"!!! - Alexandru Andrieș, Muzician Spre bucuria mea nostalgică, după noi, cronicarii Rock autohtoni de prin '70, a apărut, în sfârșit noul val, care în plus, semnează și cărți. "Cap de pod" mi se pare a fi Ioan Big, super-documentat, poli-specializat, hiper-sensibil. - Florin Silviu Urșulescu, redactor muzical Radio România Sper că această carte va reuși să aducă cititorilor ei adăugiri importante în colecțiile lor de blues rock și nu numai. Ar fi cel mai mare succes al ei. La mine deja a reușit. - Hanno Hofer, Muzician (Nightlosers) O carte bine documentată, scrisă cu har și pasiune de Ioan Big despre epoca în care zeul Eric Clapton, muzica și chitară sa magică au modelat generații. - dr. Romulus Arhire, editor Musical Report Fragment din carte: "În paralel cu finalizarea ultimului album Creăm, Eric Clapton participă în decembrie 1968 la extravaganța concepută de The Rolling Stones pentru televiziune, însă niciodată difuzată, 'The Rock And Roll Circus", alături de The Who, Taj Mahal, Jethro Tull și Marianne Faithfull, într-un grup constituit ad-hoc din Eric, John Lennon (voce, chitară), Mitch Mitchell (baterie) și Keith Richards (bas). În această formulă cântă două piese, "Yer Rules" și una instrumentală, numită pe disc "Whole Lotta Yoko", pigmentată de improvizațiile vocale ale lui Yoko Ono și de participarea violonistului Ivry Gîtlis. Cu o zi înainte, la repetiții, Lennon, Jagger și Clapton cântaseră împreună "Peggy Sue", apoi, acompaniat de Eric, John reușise o splendidă versiune a hit-ului lui Elvis, "It's Now Or Never". Jucându-se, 'Slowhand' încercă să-și aleagă calea. Întâmplarea a făcut ca, în același timp, după doi ani de succese și când era pe punctul de a cuceri America, Traffic să se destrame. Clapton și Steve Winwood încep să cânte împreună, la început doar din amuzament. Erau prieteni de pe vremea când Clapton făcea parte din Bluesbreakers, iar Winwood din Spencer Davis Group și cântaseră amândoi în „experimentul” Powerhouse. Winwood descrie astfel prima lor întâlnire, consumată în 1966, la Whiskey-A-Go-Go: "De când 1-am văzut, n-am avut nici o îndoială că este o persoană foarte specială. Avea o finețe și o măiestrie pe care nu am mai întâlnit-o la nimeni". Presa începe deja să speculeze și, din nou, Eric încearcă să îi amâne: "Nu știu dacă voi scoate un album solo, sau unul cu Stevie, sau doar un album al lui Stevie. Aceste lucruri vor trebui să vină de la sine pentru că nu doresc să iau decizii pripite". Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al lui Stigwood confirmase intenția celor doi de a-și forma un grup, precum și existența unor discuții preliminare cu basistul și bateristul lui Otis Redding. Într-adevăr, aceste tatonări se consumaseră, numai că ele nu se vor concretiza imediat, Donald "Duck" Dunn urmând să devină peste câțiva ani unul dintre muzicienii de bază din bând-ul lui Clapton, iar Al Jackson să ajungă să înregistreze cu Eric "461 Ocean Boulevard". "
