Proiect editorial co-finantat de Administrația Fondului Cultural Național Un critic literar îi adresează, în 1943, un memoriu Mareșalului Antonescu, solicitîndu-i ca Editura Fundațiilor Regale să-și respecte obligațiile contractuale cu privire la tipărirea și difuzarea Istoriei literaturii române de la origini pînă în prezent (1941). Acel document l-a transformat pe G. Călinescu într-un „antifascist” după 23 August 1944. Cel puțin așa l-au considerat membrii Partidului Comunist din România, care, printre altele, după arestarea lui Ion Antonescu, au acaparat discuția despre „democrație”. Numit director al ziarului Națiunea (autodeclarat „independent”), „divinul critic” a făcut confuzii între real și imaginar, punîndu-l pe Iuliu Maniu pe același plan cu Popa Tânda, personajul lui Ioan Slavici. Pentru asemenea comentarii, liberalii și țărăniștii l-au considerat „spaniol”, strecurînd totodată numeroase aluzii la insanitatea mintală a „pacientului” politic G. Călinescu. În 1946 și 1947, ilustrul cărturar nu a fost contestat, ci denigrat pentru că a respectat, uneori cu strictețe, normativele Partidului Național Popular, o sucursală a intelighenției procomuniste. Petre Constantinescu-Iași, Gh. Vlădescu-Răcoasă și Mihail I. Dragomirescu au fost desemnați de P.C.R. să pună la cale această diversiune. Cînd P.N.P. s-a „autodizolvat”, lui G. Călinescu și colegilor lui li s-a permis să recunoască faptul că și-au făcut datoria. Și, ca răsplată după dispariția P.N.P. și a oficiosului Națiunea, G. Călinescu s-a trezit că i se negase tacit dreptul de semnătură. În Mizantropul optimist. G. Călinescu și (de)stalinizarea României, George Neagoe reconstituie, în mare măsură, traseul pe care cel mai important critic literar român a ajuns să facă parte din organizațiile de masă patronate de P.C.R. Întîi simpatizant al Uniunii Patrioților (1944-1945), ficțiune planificată de Ștefan Foris, ulterior figura marcantă a Partidului Național Popular (1946-1949), G. Călinescu s-a arătat tot atît de impresionist în politică pe cît s-a dovedit a fi în exegeză.
