Moartea lui Ivan Ilici si alte povestiri

Ivan Ilici este un bărbat de vârstă mijlocie, aflat la apogeul carierei de magistrat. După un accident banal, el constată că îl așteaptă o moarte prematură, pe care o consideră o teribilă nedreptate. Față în față cu propria mortalitate, Ivan începe să pună la îndoială tot ceea ce credea despre sensul vieții.   Una dintre cele mai cunoscute povestiri ale lui Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici este o capodoperă a realismului psihologic, o examinare intensă și emoționantă a morții și a căilor de obținere a izbăvirii.   La prima vedere, ficțiunea lui Tolstoi pare infectată de convingerile lui religioase. De fapt, arta scriiturii sale este atât de puternică, de clară, încât ea transcende universalul și lăsă în urmă ideile oricărei religii. În ultimă instanță, ce-l frământă pe gânditorul Tolstoi depășește ordinea estetică sau morală; miza scrierilor sale este alta, Viața și Moartea. - Vladimir Nabokov Fragment din cartea "Moartea lui Ivan Ilici și alte povestiri" Lev Tolstoi: "Istoria trecută a vieții lui Ivan Ilici fu cea mai simplă, obișnuită și îngrozitoare. Ivan Ilici a murit la patruzeci și cinci de ani, fiind membru al Curții de Apel. Fusese fiul unui funcționar care făcuse la Petersburg, pe la tot felul de ministere și departamente, acea carieră care îi duce pe oameni în acea poziție din care, deși se vede clar că nu sunt buni să îndeplinească o funcție serioasă, totuși, din cauza slujbei lor îndelungate, trecute, și a rangurilor, nu pot fi alungați și de aceea primesc niște posturi fictive, inventate și niște mii de ruble, deloc fictive, de la șase la zece, cu care trăiesc până la adânci bătrâneți. Așa fusese consilierul secret, lucrător nefericit la numeroase instituții inutile, Ilia Efimovici Golovin. Avea trei fii. Ivan Ilici fusese al doilea. Cel mare urmase aceeași carieră ca și tatăl, numai ca la un alt minister, și se apropia deja vertiginos de acea vârstă în serviciu când salariul e încasat în virtutea inerției. Cel de-al treilea fiu era un ratat. În toate locurile în care fusese se făcuse de râs și acum lucra la căile ferate: și tatăl lui, și frații, și mai ales soțiile lor nu numai că nu aveau plăcere să se întâlnească cu el, dar nici nu-și amintea de existența lor fără vreun motiv. Sora era căsătorită cu baronul Gref, tot funcționar din Petersburg, ca și socrul. Ivan Ilici era le phoenix de la famillei, cum se spunea. Nu era așa de sever și de ordonat precum cel mare, și nici așa de neputincios, precum cel mic. Era undeva pe la mijloc între ei - un om inteligent, vioi, plăcut și cuviincios. Făcuse studii de drept împreună cu fratele cel mic. Mezinul nu terminase și fusese exmatriculat din clasa a cincea, dar Ivan Ilici terminase cu bine cursurile."