Spovedanie

     Spovedanie este o „fenomenologie a spi­ritului”. Ea relatează succesivele căderi ale autorului și tentativele sale de renaștere. Ea urma să introducă disocierea sistematică a adevărului de dogmatică bisericească. Tolstoi își dezvăluie cu sinceritate criza și căutările de până către sfârșitul anilor șapte­zeci. Prin violența sa confruntare de sine, el marchează cezura dintre tot ce întreprinsese până atunci, părelnic și fals, potrivit părerii sale – și presupus mântuitorul liman la care ajungea acum, pentru tot restul vieții. E po­vestea pierdutei și recâștigatei sale credințe. (…) De dragul adevărului s‑a angajat în ca­utarea lui Dumnezeu. A alternat stări de in­credere și disperare. A scăpat însă de tenta­tia sinuciderii. S‑a întors, în chip conștient, la spontana să încredere în viață, din copilărie. Căci a priceput echivalenta lui Dumnezeu cu viață.     Dar i‑a apărut o problemă nouă: cum să împace dragostea pentru poporul muncitor, simplu, cu ritualurile bisericești pe care po­porul le îndeplinea firesc? A citit lucrări teo­logale ruse. Ele se bazau pe dogma infailibilității Bisericii. Nu putea s‑o accepte. Nu putea să recunoască multe alte prescripții, taine, simboluri. S‑a tot străduit să se umilească. La prima împărtășanie, după mulți ani, abia a reușit să înghită „sangele” și „trupul” fără sentimentul profanării. (Ion Ianoși)      Fragment din volum:       „Grait-am inimii mele: «vino să te ispitesc cu veselia și să te fac să guști plăcerea!» Și iată că și aceasta este deșertăciune. «E nebunie!», am zis despre râs. Și despre veselie: «La ce poate să folosească?» Am cugetat apoi în inima mea, să desfățez trupul meu cu vin — pe când cugetul meu umblă după înțelepciune și cercetă nebunia — până ce voi vedea ceea ce este bun pentru fiii oamenilor să facă sub cer în vremea vieții lor. Am început lucrări mari: am zidit case, am sădit vii. Am făcut grădini și parcuri și am sădit în ele tot felul de pomi roditori; mi-am făcut iazuri ca să pot uda din ele o dumbravă unde creșteau copacii; am cumpărat robi și roabe, și am avut feciori născuți în casă; asemenea și turme de vite, și oi fără număr, mai mult decât toți cei care au fost înaintea mea în Ierusalim; am strâns aur și argint, de la un număr mare de regi și de ținuturi, am adus cântăreți și cântărețe, și desfătarea fiilor omului mi-am agonisit: diferite unelte de muzică. Am devenit mare și bogat, întrecându-i pe toți care au trăit înaintea mea în Ierusalim, și înțelepciunea mea a rămas cu mine. Și tot ceea ce doreau ochii mei nu am dat la o parte și n-am oprit inima mea de la nici o veselie. Apoi m-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile pe care le-au făcut mâinile mele și la truda cu care m-am trudit ca să le săvârșesc, și iată, totul este deșertăciune și vânare de vânt și fără nici un folos sub soare. Și mi-am întors privirea să văd înțelepciunea, nebunia și prostia. Și am aflat că aceeași soartă îi ajunge pe toți. Deci am zis în inima mea: «Aceeași soartă ca și cel nebun avea-voi și eu; atunci la ce îmi folosește înțelepciunea?»”