Mostenitorii pamantului

Volumul ne spune povestea lui Hugo Llor încă de la o vârstă foarte fragedă. Fiul unui marinar decedat, Hugo este protejat de Arnau Estanyol, protagonistul romanului Catedrala Mării. El visează să lucreze toată viața în atelierele navale regale, unde sunt construite și reparate corăbiile coroanei din Aragon. Arnau a ajutat și familia lui Hugo, trimițând-o pe sora să într-o mănăstire, cu promisiunea unei zestre bune, și pe mama sa, să lucreze ca servitoare într-o casă. Asistăm la întâmplări pasionante, trădări, numeroase ranchiune într-o lume medievală în care Inchiziția și stăpânii feudali abuzează de oamenii obișnuiți. Sclavia, cumpărarea și vânzarea de oameni și misoginia, temnițele și celule zidite vor fi prezente pe parcursul lucrării. Fragment din cartea "Moștenitorii pământului" de Ildefonso Falcones "Își primi numaidecât răspunsul. - Regele Juan o zice! rosti sentința nobilul de pe eșafod. Și în numele lui vorbesc eu, Genis Puig, Conte de Navarcles, căpitan general al armatelor lui. Vopsitorul își coborî capul. - Arnau Estanyol! repetă nobilul. Hoț și uzurpator! Eretic! Vugar de Sfânta Inchiziție! Trădător al regelui! Trădător al Cataloniei! Ranchiună cu care strigă acuzația de trădare îi făcu pe locuitorii liarcelonei să se depărteze din nou de eșafod. Se putea oare așa ceva? se întrebară mulți. Contele acela nu se putea purta așa. - Te condamn la moarte prin decapitare! Toate bunurile tale vor fi rechiziționate. Se răspândi un murmur de indignare. Contele de Navarcles le porunci soldaților care apărau eșafodul să își tragă săbiile. - Ticălosule! Hugo se află iarăși pe tărâmul nimănui, între mulțime și soldați. - Câine râios! Strigătelor lui Hugo li se alăturară pe neașteptate țipetele ascuțiie și ininteligibile ale unei femei care își croia drum prin mulțime. Cineva fugise să o anunțe pe Măr. - Arestați-o! porunci ofițerul. Fu singura dată când Arnau încerca să îi înfrunte pe cei care îl țineau prizonier, când își văzu soția urlând. Se zvârcoli și dădu din picioare ca să scape din mâinile soldaților. Însuși Genis Puig, cu nepăsare, de parcă ar fi fost un animal, îl pocni de-l lasă lat. Câțiva nobili râseră. - Canalie! strigă din nou Hugo, de data aceasta spre bătrâna de pe scaun, care zâmbea, știrbă și cu bale la gură, când îl văzu pe Arnau prăbușindu-se la pământ. - Închideți-i gura smintitului! porunci ofițerul. Insultele pe care Hugo i le adresa celei pe care el o consideră vi-novață de arestarea lui Arnau îl împiedicară pe ofițer să își încheie amenințarea. - Scroafo! Scârboasă! Sac de oase josnic ce ești! - Cum îndrăznești?"