Muntele din noi

Ramona Muller este o scriitoare atipică în sensul în care combina foarte lejer iubirea de munte, de mișcare, aer liber, cu o privire ce îi conferă o satisfacție încă și mai mare. Ea știe să vadă muntele în ceea ce el are cu adevărat cuceritor, înainte de a fi el însuși cucerit de îndrăznețul drumeț. Așa fiind, următorul pas este să comunice asemenea experiențe în cuvinte și să le agrementeze și cu imagini despre care știm că fac, fiecare dintre ele, cât o mie de cuvinte. Horia Gârbea   În fața noastră, se înălță impunătoare Stânca Panaghia, având înfățișarea unui pion de șah... eu rămân mat. Pare mai înaltă decât Vârfurile Toacă și Ocolașul Mare. Probabil din această cauză, în trecut, Ceahlăul a purtat și denumirea de Muntele Pionul. Ceahlăul este un munte al premierelor, deoarece a fost primul munte despre care s-a scris începând din 1716 și primul masiv pe care s-a urcat, că traseu turistic în 1806. Reprezentând o sursă de inspirație pentru numeroși scriitori, înclin să cred că nu există în lanțul Carpașilor românești un alt munte mai elogiat și plin de metafore, cum este Ceahlăul. Dimitrie Cantemir, Vâsle Alecsandri, Alexandru Vlahuță, Mihail Sadoveanu, Dumitru Almaș, Demostene Botez, George Coșbuc, Octavian Goga și mulți alții au omagiat acest munte sfânt în scrierile lor. Pe fondul siluetei piramidale a Vârfului Toaca, turnul Panaghiei se înălță mândru profilat de imensitatea celestă. Despre Stânca Panaghia există numeroase legende.