Poezia lui Dumitru Chioaru indică o suprapunere perfectă între scris și trăit: peisajele sunt „stampe”, orașul e „vitraliu”, vedeniile sunt „radiografii”, iar globul pământesc e „de hârtie”. Pe scurt, lumea este o bibliotecă. Dar, totodată, și biblioteca este o lume. Iată de ce Dumitru Chioaru nu transcrie niciodată nimic: el scrie pur și simplu. Adică trăiește. Scrisul e chiar viața lui și acesta e motivul pentru care poetul și-a asumat ironic condiția de „șoarece de bibliotecă”, încifrând-o alegoric în figura profesorului Mouse. (ANDREI TERIAN) Dumitru Chioaru (n. 19. oct. 1957, Singătin - Sibiu) este poet, critic și eseist. În prezent este profesor de literatură comparată la Facultatea de litere și Arte a Universității "Lucian Blaga" Sibiu și redactor-șef al revistei Euphorion. Fragment din volumul de poezii: “POEMUL MEMORIEI Prietene, în memoria limpede avem puțină veșnicie. Împotrivește-te unui copil să se joace: prin porumb am pierdut odată un inel și-am ieșit pe marginea drumului rugîndu-l să mi-l înapoieze - de fapt nu era nimeni acolo. Ai văzut și tu liliacul zburînd seara: cîtă frică-mi era cînd deodată îl auzeam - fîlfîit cunoscut - Nu pot, prietene, să spun mai departe memoria se tulbură; frînturile numai rămîn. Dacă vii ai să vezi la țară lîngă lan boabe împrăștiate de grîu un spor părăsit de lumină. Cuvintele nu pot să participe. Amintește-ți un drum de iarnă pe care mergeam amîndoi tăcuți pînă cînd am strigat: ce-am strigat, prietene? - fulgii se topeau în gură. Dacă strigam ar fi auzit pădurea liniștită poate prea liniștită; hotarele pe care ningea nu puteau să răspundă iar tu simțeai aceeași apăsare ca mine.”
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Musuroiul de lumina?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Musuroiul de lumina și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.