Negru de corb

E o noapte de An Nou ca oricare alta în Shetland. E frig, zăpada s-a așternut în straturi groase, dar oamenii ies împreună pe străzi, cântă, se distrează. Chiar și singuraticul și ciudatul Magnus Tait se pregătește de petrecere și își așteaptă, ca în fiecare an, oaspeții care nu i-au călcat vreodată pragul. Unica ființă care-i ține de urât e un corb la care ține ca la ochii din cap. Totul se schimbă când două fete îi intră în casă și îi amintesc de un episod groaznic din trecut… Câteva zile mai târziu, Fran Hunter descoperă pe câmpul înghețat cadavrul uneia dintre fete. Întreaga comunitate e cutremurată. Inspectorul Jimmy Perez e pus în fața unui caz dificil, în care trebuie să discearnă între ură și prejudecățile localnicilor față de străini și frânturile de adevăr pe jumătate rostite. Deasupra tuturor, corbii se rotesc într-un dans macabru. Un thriller psihologic distins cu premiul Duncan Lawrie pentru cel mai bun roman polițist, scris de câștigătoarea Premiului Diamond Dagger pentru întreaga carieră. „Cleeves excelează din nou în a crea atmosferă… Un thriller psihologic migalos construit.” - The Times „Un roman polițist puternic, întunecat, care se distinge prin inteligență și franchețea caracterizărilor de personaj.” - Andrew Taylor, Tangled Web „Cleeves creează o lume convigătoare a ostilității împotriva străinilor… a micilor snobisme și a marilor gelozii. Negru de corb iese din tiparele romanului polițist britanic, respectându-i, totodată, punctele forțe: o narațiune puternică și o construcție inteligentă.” - Jane Jakeman, Independent Fragment din carte: "Dacă ar fi avut ocazia, lui Magnus i-ar fi plăcut să le vorbească fetelor despre corbi. Pe terenul lui erau corbi, fuseseră dintotdeauna, încă de când era băiețel, și îi plăcuse să-i privescă. Uneori păreau că se joacă. Îi vedea cum se roteau și se răsuceau ca niște copii care se urmăresc unul pe altul într-un joc. Apoi își strângeau aripile și cădeau în picaj. Magnus simțea cât de emoționant trebuia să fie: vântul care șuieră, viteza pe care o prindeau. Apoi se ridicau iarăși în înaltul cerului, țipetele lor părând niște râsete. Odată văzuse cum corbii se lăsaseră să alunece pe spate pe un troian de zăpadă, unul după altul, exact cum făceau băieții de la oficiul poștal pe tobogane, înainte ca mamele lor să le strige să se îndepărteze de casa lui. Dar, alteori, corbii erau cele mai crude păsări. Îi văzuse în timp ce-i ciuguleau ochii unui miel slab, nou-născut. Țipetele de durere și furie ale oii nu-i speriaseră deloc. Nici Magnus nu făcuse nimic pentru a goni păsările. Nici măcar nu încercase. Nu izbutise să-și dezlipească privirea de ciocurile care străpungeau și sfâșiau, mânjindu-se de sânge. În săptămâna de după Anul Nou, se gândi tot timpul la Catherine și la Sally. Și le imagina când se trezea dimineața și visa la ele când moțăia noaptea târziu în fotoliul de lângă foc. Se întrebă când urmau să-i facă o nouă vizită. Nu credea că aveau să mai vină vreodată, dar nici nu suportă gândul că n-ar mai fi vorbit niciodată cu ele. Insulele rămaseră înghețate și acoperite cu zăpada toată săptămâna. Viscoli atât de puternic, încât nu mai zări poteca pe fereastră. Fulgii erau delicați, iar în bătaia vântului se răsuceau în spirale, ca furioarele de fum. Apoi vântul se mai domoli și soarele își făcu apariția pe deasupra norilor. Lumina puternică reflectată în zăpadă îi rănea ochii, așa că fu nevoit să-i mijească dacă voia să vadă lumea din afara casei sale. A zărit gheața albăstruie care acoperea golful, plugul care deschidea o cărare pe strada principală, furgoneta poștei, dar nu și pe frumoasele domnișoare. "