Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Pescarusul – Ann Cleeves

Vera Stanhope se confruntă cu un adversar mai vechi: fostul detectiv inspector-șef John Brace, acum deținut al închisorii din localitate. Brace a fost condamnat pentru corupție și implicare în uciderea unui paznic de vânătoare – iar Vera a fost printre cei care l-au adus în fața legii. Brace promite să-i dea Verei informații despre moartea lui Robbie Marshall, un traficant notoriu, în schimbul eliberării înainte de termen. Când detectivă îi urmează indiciile și descoperă două cadavre în loc de unul, lucrurile se complică. Investigația o poartă pe Vera înapoi în timp, foarte aproape de casă: Brace, Marshall și un străin misterios poreclit „Proful” erau prieteni apropiați ai tatălui ei. Vera trebuie să-și înfrunte prejudecățile și amintirile nedorite, iar trecutul se ciocnește periculos de mult cu prezentul.   Un roman intens, despre corupția din adâncul unei comunități mici și despre fragilitatea și fracturile relațiilor de familie.   Niciodată la modă, supraponderală, arțăgoasă, singură și fără să-i pese câtuși de puțin ce cred alții despre ea, Vera Stanhope e unul dintre cei mai buni detectivi din lume. - Winnipeg Free Press   Această poveste nuanțată, inteligență, îi va încânta și pe fanii seriei, și pe noii cititori. - Publishers Weekly   O ador pe Vera, care e un fel de încrucișare între Miss Marple și Columbo… Mai vrem, vă rog! - Crime Fiction Lover

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Pescarusul?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Pescarusul și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Pescarusul

Cine a scris cartea Pescarusul?

Pescarusul a fost scrisă de Ann Cleeves.

În ce an a apărut Pescarusul?

Pescarusul a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Pescarusul?

Pescarusul are 352 de pagini.

La ce editură a apărut Pescarusul?

Pescarusul a fost publicată la editura CRIME SCENE PRESS.

Care este cel mai mic preț pentru Pescarusul?

Cel mai mic preț găsit acum este 31.99 lei.

Există Pescarusul în format PDF?

Poți verifica Pescarusul în format PDF.

Cărți scrise de Ann Cleeves

Ai mai jos lista de cărți scrise de Ann Cleeves. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.

Recenziile cărții PESCARUSUL publicate pe Booknation

Recenzie „Pescărușul - Seria Vera Stanhope #8” de Ann Cleeves 8.5/10
Recenzie „Pescărușul - Seria Vera Stanhope #8” de Ann Cleeves
publicată la 2021-05-07 20:41:47
recenzie scrisă de Angela