Negru pe alb. Scrisori

    "Negru pe alb de Constantin Negruzzi poate fi considerată, deși tipărită cu întârziere, după cum se întâmplă deseori în secolul XIX, prima carte de proză românească. Genul este acela clasic al scrisorilor fără destinatar precis, un soi de scurte proze descriptive sau analitice, în care subiectul propriu-zis nu contează decât în mică măsură. Ne-au lăsat lucruri asemănătoare toți scriitorii pașoptiști, romanticii noștri, Alecsandri, Russo, Kogălniceanu, ca și urmași ai lor precum Odobescu și, scriind în epoca ulterioară a Junimii, pasoptistul, și el, Ion Ghica. Prozele lui Negruzzi sunt inteligente, pline de haz, scrise cu finețe artistică. Dincolo de marea lor valoare literară, ele constituie și un document pentru lumea românească din prima parte a secolului XIX." - NICOLAE MANOLESCU     Fragment din volumul "Negru pe alb. Scrisori" de Costache Negruzzi:     ”Scrisoarea VI (Catacombele M. Neamțu). Avgust 1839         Nu departe de cetățuia Neamțu - a caria ruine se mai văd încă dărâmate de oameni și de timp - mai în sus, pe o vale ce se întinde verde și răcoroasă între două șiruri de munțișori umbroși, Alexandru cel Bun făcu la 1402 o bisericuță de lemn în cinstea Sfântului Ioan Teologul, pe lângă care se adunară câțiva monahi; și pentru adăpostirea lor și a altor creștini în timpurile acelea pe când Moldavia se bântuia de războaie și de răscoale, zidi aproape de biserică și un turn de peatră.     Pe atunci, înturnându-se de la Viena, Ioan Paleologul trecu prin Moldavia. Alexandru îl primi cu tot onorul cuvenit moșteanului imperiei Bizantine, însoțindu-l până la Galați. Spre răsplata ospeției ce primise, Ioan, suindu-se pe tron, îi trimise lui purpura și coroana împărătească, iar mitropolitului Iosif, sacos și mitra; dar spre a-și învecinici pomenirea, trimise doamnei Anei, soției lui Alexandru, și o icoană făcătoare de minuni a Maicei Domnului.     Icoana aceasta se puse în bisericuța mai sus arătată.     După trecere mai de un veac, Ștefan Marele, văzând că s-a mărit numărul călugărilor, începu a zidi la anul 1497, lângă bisericuța lui Alexandru-vodă, o altă biserică mare de peatră cu hramul Înălțării, dar murind el la 1503, o sfârși fiiul său Bogdan, și aduse icoana Fecioarei acea hărăzită de Paleologul în biserica asta nouă, unde este și pân-în ziua de astăzi.     Această icoană se cunoaște că e făcută pe când arta zugrăviei era în decadință la greci. Desenul este grosier și coloritul slab.     Monastirea Neamțul - ce luase asta numire de la pârâul ce curge aproape - luă o întindere mare. Prin pietatea domnilor și a boierilor căpătă venituri însemnate, și astăzi această lavră nutrește la o mie cinci sute monahi, și oricare sărac află în toată vremea aici căutare și ospătare.”