Negustorul de inceputuri

Să nu fiți uimit dacă într-o bună zi librăriile nu vor mai vinde romane, ci computere concepute să scrie romane, în funcție de fantasmele dumneavoastră secrete. Absolut nimeni nu va mai fi interesat de cărțile altuia, ne vom citi propriile noastre romane, comandate dispozitivelor personale de scris autoficțiune. Toți vom fi scriitori. Talentul nu va mai fi un privilegiu. Iar cei mai vanitoși sau mai frustrați dintre noi vor încerca, poate, să angajeze și cîte o ființă umană căreia să-i ceară să citească romanele scrise în numele nostru de către softuri sofisticate. Acești „cititoride profesie” – ei înșiși scriitori, la rîndul lor – vor fi atît de rari, încît vor cere să fie plătiți foarte scump, iar uneori, chiar cu prețul vieții. „Omul contemporan, devenit un mutant genetic al societății de consum, este mai mult decît obsedat de începuturi, el are o foame de începuturi. Nimic ontologic sau metafizic în goana sa după începuturi, ci doar o fugă de responsabilitate, o evitare a implicării în profunzime, o plăcere de a surfa pe suprafața vieții. Societatea apăsă butonul fast-forward din ce în ce mai des, refuzînd să înfrunte dificultățile inițierii treptate. Facem copii, dar nu mai avem răbdare să-i educăm. Cumpărăm lucruri de care ne plictisim imediat. Declanșăm revoluții, dar nu mai avem energia de a construi societăți juste și trainice pe ruinele emoțiilor inițiale… Oare ce ne lipsește în această lume ca să fim atît de dispuși să luăm totul de la început, iar și iar, cu un fel de veșnică speranța că secvențăurmătoare va fi mai bună, eventual mai distractivă, mai excitantă? Hollywood-ul a înțeles demult acest lucru și în filmele sale, la fiecare 45 de secunde, intervine o nouă descărcare de adrenalină, întreaga narațiune este o succesiune de începuturi nervoase… Iată punctul de plecare al romanului meu, în care încerc să observ evoluția unui nou tip de drog social: dependență de iluzia începutului. Și de ce să nu scriu, într-o lume în care doar începuturile sînt tentante, un roman format numai din începuturi? (Matei Vișniec)