Rezumat Neimblanzitii. Atacul roiului – Jacob Grey
Atacul roiului. Seria Neîmblânziții, partea a II-a Atacul roiului este al doilea volum al seriei fantasy pentru copii NEÎMBLÂNZIȚII, continuarea romanului Băiatul care vorbea cu corbii. Sinistrul Spinning Man a fost învins, dar un nou personaj malefic se ivește din umbre: Mama Muștelor, cea care are ochi peste tot și este acum în căutarea lui Caw. Ca ultim descendent al stirpei corbilor, băiatul este în posesia unui artefact extrem de puternic, Piatra Nopții. Creată de străbunicul său, cel mai puternic neîmblânzit-corb, Black Corvus, pentru a face bine și a salva neamurile neîmblânziților de la pieire, Piatra Nopții poate aduce întunericul peste Blackstone dacă se află în mâinile cui nu trebuie. Feroce și avidă de putere, Mama Muștelor este un astfel de personaj și nu se dă înapoi de la nimic pentru a-și atinge scopurile. Alături de Lydia și corbii săi credincioși, Caw trebuie să se lupte încă o dată cu neîmblânziții malefici, iar confruntarea îi va da ocazia să afle mai multe despre istoria întunecatului oraș Blackstone, dar și despre cea a neamului corbilor. Fragment din carte: "Afară, cei doi corbi făceau exact ce le ordonase Caw, supraveghind împrejurimile. Doamna Strickham conducea cu viteză, aplecată înainte, cu ambele mâini strângând cu putere volanul și uitându-se în oglinda retrovizoare la fiecare câteva secunde. Mai întâi o luară pe o rută care-i ducea două cvartale depărtare de rău și abia apoi îl traversară. Din când în când auzeau sirene, însă niciodată prea aproape. Lui Caw îi era rău. Ajunseseră aici numai și numai din vina lui. Selina îl dusese de nas. Se strădui să-și amintească întâlnirile lor precedente, în căutarea unui indiciu cât de mic. Vălul de greață veni parcă mai puternic, alimentat de amintiri el în casa părinților lui, întrebările ei despre unde locuia acum... lucrase tot timpul pentru maică-sa, ca o spioană a poliției. Cum de nu observase nimic, cum de se lăsase păcălit? Știa foarte bine cum - mintea îi fusese numai la piatră și la semnificația ei. Imensitatea propriei prostii îl rodea pe interior. Dincolo de geamurile mașinii, viața orașului curgea pe făgașul obișnuit - oameni în costume care se duceau la serviciu sau mergeau pe străzi ținând în mâini pahare cu cafea - iar normalitatea acestui spectacol accentua și mai mult impresia că trăiau un coșmar. Doamna Strickham trase mașina în fața bisericii părăginite și coborâră toți. Alături aterizară Glum și Shimmer. - N-am fost urmăriți, zise Shimmer. - Mulțumesc, răspunse Caw amorțit. Ochii lui Glum păreau goi. În ciuda veșnicelor ciondăneli, Caw știa că Glum ține la Screech ca la un fiu. I se zburli părul pe ceafă. Ridică privirea și observă că toți se uită țintă la el. Crumb, aplecat, cu palmele pe ocoperișul mașinii, îl fixă mânios. Doamna Strickham se uită peste capul Lydiei, pe care-o ținea în brațe. "
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Neimblanzitii. Atacul roiului?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Neimblanzitii. Atacul roiului și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.