Neruda vazut de Skarmeta

Așa cum natura n-are nevoie nici de carte de identitate, nici de pașaport, nici acest poet n-are nevoie să fie explicat. El s-a definit ca o nouă frunză din marele arbore al omenirii. (...) Nu știu dacă a fost un mare ibovnic, dar poezia lui a făcut perechile să se iubească. Nu știu dacă a fost un mare om politic, dar și-a împrăștiat vorba în vremuri de restriște, încurajând oamenii să-și pună nădejdea în luminoasele cetăți ale dreptății. A bătut lumea și a fost prietenul marilor poeți ai veacului XX. Înainte de a primi, în 1971, Premiul Nobel pentru literatură, îi adjudecase consensul a milioane de oameni în jurul imaginilor lui poetice. În viață, era un mit. După moarte, e un om. Eu am avut norocul de a mă naște în țara pe care acum ți-o închipui. În Chile. Țara lui Pablo Neruda. Antonio Skarmeta Fragment din carte: "Ceea ce mai înainte era o baracă mică aparținînd marinarului spaniol Eladio Sobrino, a devenit treptat punctul de întîlnire al poeziei și asta pe măsură ce poetul creștea, își lua avînt și umplea casa decorată meticulos de neobosită și harnică Matilde, cu obiecte adunate cu aceeași rîvnă cu care copilul adună jucării: mascaroane de provă, astrolaburi, ghioace enorme, hărți, cufere de corsar, trofee, picturi, bizarerii de tot soiul. Colecționarul Neruda ar putea fi cartea care ne-ar dezvălui fațetele insolite ale Premiului Nobel chilian. Azi, casa e un muzeu dedicat poetului și, de multe ori, îi duc pe prietenii mei din străinătate pînă pe țărm. Cunoscător al fiecărui detaliu al ei, grație tocmai acestui maraton al vizitelor, în timp ce aceștia cotrobăie prin ea, eu rămîn la restaurantul unde se gătește ciorba de peste după preceptele poemului pe care bardul l-a intitulat Oda ciorbitei de tipar de mare. La ora cafelei, îmi amintesc de plimbările și convorbirile cu poetul care, fără să-și dea seama, și-a prelungit cu mine munca de pețitor chiar și după episodul inaugural, cînd încerca să seducă o fată cu versuri scrise în adolescență. În tinerețea mea, era un chin să găsești în Santiago un loc unde să faci dragoste cu prietena ta: să tragi la un hotel se consideră pe cît de oneros, pe atît de vulgar. În plus, ostilitatea acelor odăi anonime îi tăia complet cheful fetei, iar frustrările afectau bunul mers al oricărei idile. "