Nicio picatura de baut

Regretul este doar pentru cei care nu au nimic de aparat, pentru aceia care nu au APĂ. Lynn cunoaște toate amenințările posibile asupra heleșteului ei: secetă, o iarnă lipsită de zăpadă, coioții și, mai ales, oamenii care sunt în căutarea apei de băut. Tânăra face tot ce îi stă în putință ca oricine se apropie de heleșteu să plece însetat sau să nu mai plece deloc. Încrezătoare în forțele proprii, Lynn nu are nevoie de lumea care se întinde dincolo de câmpuri și de pădure. Pentru ea, viața înseamnă doar lupta pentru supraviețuire și grijă continuă de a avea lemne și apă. Odată cu șansa de a avea heleșteul ei, vine și necesitatea de a-l apăra cu mult curaj, ceea ce a învățat bine de la mama ei în toate orele pe care le-au petrecut cățărate pe acoperișul casei, cu puștile în mână. Însă fuioarele de fum itite la orizont nu pot însemna decât un lucru: străini. Urmele misterioase din jurul heleșteului, amenințările din toiul nopții și gloanțele care răsună dovedesc că străinii nu se vor opri până nu obțin ceea ce își doresc.   Cu un limbaj sugestiv și bogat, abundând de dramatism incredibil, de pericol și de romantism, romanul de debut al lui Mindy McGinnis descrie aventura unei fete într-o lume aridă, nu foarte diferită de a noastră.   Nicio picătura de băut este o poveste robust construită, plină de dramatism, de pericol și de forță. Scriitoarea aceasta este cu adevărat talentată. - Michael Grant, autorul seriei Dispăruți   Țesut pe fundalul macabru al unui viitor amenințător de probabil, romanul foarte bine scris al lui McGinnis prezintă drumul spre maturitate al eroinei, presărat cu lecții dure de viață, dar și cu reușite. Povestea lui Lynn ar fi putut să fie scrisă de Laura Ingalls Wilder dacă ar fi călătorit la frontierele imaginate de Cormac McCarthy. - Ilsa J. Bick, autoarea seriei Ashes și a romanului The Sin-Eater’s Confession   Mindy McGinnis înfățișează complexitatea ținutului sterp din Nicio picătura de băut cu multă grijă pentru detaliu, uneori într-un stil la fel de dur precum sunt și personajele care populează această lume. Nu pot exprima cât de bine este scris romanul și cât de puternic sunt construite personajele! Dacă vă doreați o poveste curajoasă și realistă, dar spusă cu suflet, ați găsit-o! - Kendare Blake, autoarea seriilor Trei coroane întunecate și Anna în veșmânt de sânge   Scris cu multă iscusință, romanul Nicio picătura de băut al lui Mindy McGinnis redă perspectiva înfricoșătoare a unui viitor în care omenirea este lipsită de apă potabilă, ceea ce m-a făcut să mă simt ridicol de recunoscătoare pentru robinetul meu funcțional cu apă. Această poveste postapocaliptică despre supraviețuire reprezintă totuși mai mult de atât. Am adorat romanul! - Jodi Meadows, autoarea trilogiei Încarnate Fragment din volumul „Nicio picătura de baut" de Mindy McGinnis:   „Lynn putea trăi de una singură. Era în stare să-și îndeplinească sarcinile zilnice pentru supraviețuire, dar nu se putea apăra constant. Primul pe lista priorităților era heleșteul, pe care nu putea să-l păzească în timp ce tăia lemne pe terenul necultivat. Mersul în pădure după încărcături mai mari de lemn de foc nu intră în discuție, cum nu intră nici căutatul lucrurilor mărunte, de care inevitabil va avea nevoie, în casele vecine. Problema lui Stebbs era cu totul alta; sarcinile zilnice erau o încercare din cauza piciorului bolnav. S-ar fi putut ajuta unul pe celălalt; el ar fi putut păzi heleșteul cât ea ar fi tăiat lemne și, în schimb, i-ar fi dat jumătate din cantitate. Apa n-avea de gând să o împartă. După cum părea, lui Stebbs nu îi trebuia, chiar dacă nu îl văzuse niciodată cărând apa spre coliba lui dintr-o sursă necunoscută. Glezna ei suportă mai ușor greutatea, deși încă purta atela improvizată sub bocanc. Putea să meargă, dar duhoarea coioților aproape o sufocă în timp ce se îndrepta spre bolovan. Își ridică la nas cămașa și își strânse nările prin aceasta până ce deschise biletul pe care scria:  „Sunt oameni la rău." Se holbă la bilet. Se așteptase să îi ofere ajutorul, să-i pună întrebări despre mama sau despre dependința incendiată. În schimb, era o declarație absolut evidentă - era aproape insultătoare. Ea roase capătul pixului pe care îl adusese, gândindu-se la un răspuns potrivit, când bărbatul se ridică din spatele bolovanului. Instinctele lui Lynn erau prea bine antrenate ca să țipe. Își scoase carabina prinsă de spate cu asemenea repeziciune, încât, în acea seară, urma să simtă o arsură între omoplați de la curea. Stebbs arată diferit față de ce își amintea Lynn. Anii în care îl urmărise prin binoclu nu o pregătiseră pentru întâlnirea în persoană, pentru ridurile subțiri din jurul gurii, pentru strălucirea din ochi sau pentru părul cărunt care-i ieșea de sub pălărie. Se retrase, chiar dacă el își ținea brațele în aer și nu avea nicio armă. Apropierea de oricine altcineva în afară de mamă era atât de străină lui Lynn, încât fu nevoită să-și înăbușe nevoia de a fugi de ciudățenia lui. - Lynn, spuse el calm, este în regulă.”