Lynn este o tânără care locuiește împreună cu mama ei în casa în care au trăit întregi generații din familia lor. Dar atunci nimeni nu se confrunta cu viața de acum în care oamenii nu mai au apă și luptă pentru sursele care o produc din apropierea caselor lor. Lynn este diferită de orice fată, ea trage cu carabina, vânează, încearcă să supraviețuiască și știe că cele mai rele ființe sunt bărbații. Când Lynn o pierde pe mama ei, singurătatea este atât de apăsătoare iar tot ce trebuie să facă e să își apere heleșteul de coioți, de orice animal și de oamenii însetați care l-ar putea contamina.
Însă Lynn trebuie să facă față oricărei amenințări fie că asta înseamnă că trebuie să tragă în oamenii care se apropie de prorpietatea ei. Amenințarea secetei sau a iernilor fără zăpadă sunt alte aspecte care o sperie pe tânără dar ea știe că nu trebuie să mai facă față singurătății atunci când îl vede pe Stebbs, singura persoană pe care o cunoscuse vreodată, în afară de mama ei și care îi trezea cele mai omenești sentimente.
Când ea îi întâlnește pe Lucy, Eli și Neva, ceva în sufletul ei se schimbă. Atunci când Eli îi spune de greutățile prin care trece Neva, soția fratelui său, inima lui Lynn simte lucruri pe care nu le mai simțise vreodată, mai ales atunci când Eli o imploră să o ia pe micuța Lucy, pe nepoata lui, și să aibă grijă de ea.
Dar atunci când la orizont apar fuioare de fum, asta nu poate însemna decât un singur lucru: străini periculoși. Semnele ciudate, sunetul gloanțelor, urmele și tot ceea ce pare neobișnuit înseamnă că străinii se apropie tot mai mult de ceea ce își doresc. Dar Lynn nu îi va lăsa să îi ia proprietatea fie că va trebui să îi ucidă pe toți.
Când Eli se strecoară în inima ei, Lynn își dorește tot mai mult să scape de amenințările asupra a tot ce iubește ea iar pentru asta trebuie să plece în tabăra străinilor și să îi ucidă pe rând, unul câte unul. Iar pentru asta are nevoie de Stebbs, bărbatul înțelept și mărinimos care ține la ea și la Lucy.
Gândul la Lucy îi face inima să îi bată mai repede. Dorința uriașă de a o proteja depășește orice limite iar atunci când bărbații se arată pe proprietatea ei și rănesc o persoană dintre cele la care ei țin, pentru Lynn e declarat război. Tot ce le rămâne de făcut este să plece noaptea, camuflați și să îi urmărească pe ticăloșii care au îndrăznit să calce în casa ei.
Dar când ajung în tabăra ticăloșilor, inima lui Lynn amenință să fie sfâșiată. Când războiul ei începe, sufletul și inima ei sunt zdrobite atunci când una dintre cele mai importante persoane din viața ei, se stinge în fața ochilor ei. Cu un urlet sfâșietor de luptă, ea se avântă în tabără și riscă totul.
Va reuși Lynn să scape? Iar dacă o va face, cum va mai putea ea să sape încă un mormânt fără ca inima ei să se frângă pentru totdeauna? Supraviețuirea presupune sacrificii iar dragostea înseamnă suferință. Dar atunci când ele sunt combinate totul pare să fie aproape de sfârșit. Care va fi deznodământul acestei povești zguduitoare?




