Rezumat Niciodata nicaieri – James Patterson, Candice Fox
Harriet Blue trebuie să părăsească orașul, urgent. Când fratele ei este arestat pentru o serie de crime brutale care au avut loc în Sydney, șeful lui Harriet vrea ca impulsivă polițistă detectiv să fie ținută departe de presă. Așa că îi repartizează un nou caz de crimă în mijlocul pustietății australiene. Undeva departe, în mijlocul deșertului Australiei de Vest, trei tineri au dispărut din mînă Bandya. Misiunea lui Harry este să dea de urma lor. Dar încă tulburată din cauza evenimentelor de acasă și cu un nou partener secretos alături, Harry nu știe în cine mai poate avea încredere. Iar în aceste ținuturi neiertătoare, nici nu știe cât de aproape este de un tip de pericol nemaiîntâlnit. Fragment din cartea "Niciodată nicăieri" de James Patterson, Candice Fox: "În ultimii zece ani am fumat două țigări. Pe ambele le-am fumat în fața firmei de pompe funebre unde trupul neînsuflețit al câte unui coleg căzut la datorie era pregătit pentru ultimul drum. Stăteam pe aleea din spatele secției de poliție, terminând-o pe a treia. Am aprins-o imediat pe a patra, am tras un fum zdravăn din ea și am expirat adânc în aerul rece al dimineții. Deși era foarte frig, tricoul mi se lipise de piele din cauza transpirației. Am încercat să-l sun pe fratele meu de trei ori. Nu mi-a răspuns. Șeful și-a făcut apariția de la ieșirea de incendiu de lângă mine. Am ridicat mâna. Nu doar că n-aveam chef de vorbă, nici măcar nu eram sigură că aș fi reușit dacă încercam. Bătrânul stătea și mă privea în timp ce fumam. Îmi tremurau mâinile. - Ăla... șobolanul ăla... gunoiul ăla uman de Nigel Spader o să plătească foarte scump pentru asta, am spus. Și dac-o fi să fie ultimul lucru pe care-l fac, o să mă asigur că... - Am supravegheat întreaga operațiune, spuse Șeful. N-am putut să-ți spun că era în desfășurare, că l-ai fi alertat pe Sam. Te-am lăsat să-ți vezi de treabă, ca de obicei. Nigel și echipa au făcut o treabă foarte bună. Se țin de fratele tău de trei săptămâni deja. Mi-am privit șeful. Mentorul. Prietenul. - Mă gândeam că n-arăți prea bine, am spus, cu dispreț. Nu dormi noaptea, Șefule? - Nu. Chiar nu dorm. N-am mai dormit din dimineața în care echipa de la Omucideri mi-a comunicat bănuielile. Nu mi-a plăcut deloc că trebuia să te mint, Blue. Sfărâmă o bucată de asfalt cu călcâiul și o aruncă în canal. În lumina de la blocurile impunătoare din jurul nostru, părea bătrân. - Unde e fratele meu? - L-au luat azi-dimineață. E cercetat de Poliția Federală, la secția din Parramattal."
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Niciodata nicaieri?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Niciodata nicaieri și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.