Filmându-și trecutul, Anton Silvestri își ordonează viața, cu haosul biografic inerent și, implicit, a tuturor oamenilor cu care vine în contact. Lucrând cu lumina, pune peste lucruri aerul de borangic al veșniciei. Căci: „De la facerea lumii și până acum, omul tot mai așteaptă să fie salvat”. Celor mai norocoși dintre muritori, îngerul le vine uneori la poartă și le aduce în dar scenariul filmului care este propria lor viață, cu toate rădăcinile ei din trecut. Cu condiția să-l vizualizeze într-un fel și să-l ducă până la capăt. Andreea Nanu este printre acești norocoși. - Christian Crăciun
