Rezumat Noile riscuri ale gandirii politice – Sorin Vieru, Terente Robert
Dacă Riscul gândirii nu s-a bucurat de atenția meritată, probabil din cauza exploziei neașteptate de producții culturale – și mai ales pseudoculturale – care s-a petrecut după decembrie 1989, noua lucrare a celor doi gânditori, scrisă după aproape două decenii, ar trebui să aibă toate premisele pentru a fi receptată cum se cuvine.
Sub forma înșelătoare a dialogului între cinci personaje caracterizate – fiecare – de un stil de gândire bine determinat cei doi ascund nenumărate giuvaere ale gândirii originale, penetrante și vizionare. Cititorul obișnuit să caute pe coperta elementele care să-i permită măcar printr-un exercițiu deductiv descifrarea ingredientelor discursului celor doi autori va fi surprins la fiecare pagină.
Dacă „cele 5 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi despre viața” reprezintă de cele mai multe ori o simplă etichetă, sub care compoziția eterogenă a conținutului, superficialitatea și caracterul facil al expunerii mulțumesc și conving doar pe termen scurt, în cazul lucrării celor doi filosofi români lucrurile stau exact pe dos. În cele cinci capitole care analizează avatarurile gândirii sunt ascunse nenumărate modele de înțelepciune și de disciplină a logosului, fără a fi anunțate, explicate cu toate determinațiile conexe sau accentuate în vreun fel. Acesta este probabil cel mai elegant mod de a răsplăti cititorii: spunându-le cum fără a-i avertiza ca.
Pentru cine își dorește totuși o etichetă care să ușureze clasificarea acestui volum, cea mai concisă și mai potrivită este oferită de un binecunoscut dicton latin: Sapienți sat. Într-un ocean de soluții, Sorin Vieru și Terente Robert construiesc o insulă de probleme a cărei trăinicie este alarmantă și, în același timp, reconfortanță.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Noile riscuri ale gandirii politice?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Noile riscuri ale gandirii politice și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.