Carte

Ultima Thule

de Sorin Vieru

Ultima Thule, Sorin Vieru – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Ultima Thule – Sorin Vieru

„Poet și, totodată, logician, adică practicant (de marcă) al unei mult prea dificile discipline, lui Sorin Vieru nu-i este străin nici exercițiul grafic: mâna-i acționează în recreația dintre două gânduri laborioase, oarecum involuntar (sau «somnambulic», că acrobatul pe frânghie), dar nu aleatoriu, nu «haihui», ci, pare-se, în prelungirea lor, a gândurilor care dau să scape, grafică suplinînd, din timp în timp, lacuna gândului sau încâlcirea sa.“ (șerban FOARȚĂ) „Cititorul va poposi în Ultima Thule, «ținutul fabulos al Poeziei», după cum o definește poetul, cu încredințarea că a făcut o călătorie inițiatică și că, după ultima filă a cărții, urmează iar prima ei pagină, deschisă imaterial în sinea lui sub formă de energie pură.“ (Ioan Es. POP) „În poemele lui Sorin Vieru e un frig interior vecin cu o glaciațiune, un frig «bacovian» de-a dreptul. Când până și „gingășiile spuse alene“ îngheață, când iubirea «sudează metale reci», amintirile stau sub o «zgură friguroasă», sub «ghețari lăuntrici», iar tăcerea e «ca un altar de gheață», soluția e tot cea bacoviană… (Ion MUREȘAN) Vița activa Sunt un uitat: hirsutul alchimist. Ca să preschimb în aur plumbul trist, Ce diavol mă atâta, îmi exhorta Să retopesc aleanul în retortă și-n foc să dau, să nu se stingă focul, Bruma de ani rămasă, tot norocul...?

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Ultima Thule?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Ultima Thule și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Ultima Thule

Cine a scris cartea Ultima Thule?

Ultima Thule a fost scrisă de Sorin Vieru.

În ce an a apărut Ultima Thule?

Ultima Thule a apărut în anul 2015. Vezi și topul de cărți din 2015.

Câte pagini are Ultima Thule?

Ultima Thule are 108 de pagini.

La ce editură a apărut Ultima Thule?

Ultima Thule a fost publicată la editura HUMANITAS.

Care este cel mai mic preț pentru Ultima Thule?

Cel mai mic preț găsit acum este 40.46 lei.

Există Ultima Thule în format PDF?

Poți verifica Ultima Thule în format PDF.

Cărți scrise de Sorin Vieru

Ai mai jos lista de cărți scrise de Sorin Vieru. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.